PDL si PRM au semnat un protocol de colaborare in Consiliul General al Municipiului Bucuresti prin care o functie de viceprimar al Capitalei va reveni peremistului Victor Iovici, au anuntat marti reprezentantii celor doua partide, citati de Newsin.
Victor Iovici a declarat ca PRM a avut o oferta si din partea PSD si PNL pentru a forma o noua majoritate in consiliu, dar a ales varianta, PNG si PDL, avand in vedere bunele relatii pe care le-au avut la nivelul consiliului reprezentantii celor doua partide incepand cu 2000. Iovici a mai precizat ca probabil a contat si faptul ca fostul presedinte al PNG, Gigi Becali, a fost ales europarlamentar pe lista PRM.
Prin protocolul cu PRM, PDL isi pastreaza postul de viceprimar detinut de Mircea Raicu si reuseste sa impiedice intentia PSD de a forma o noua majoritate in CGMB, alaturi de PNL si partidul lui Corneliu Vadim Tudor.
Protocolul prevede si realizarea a 16 proiecte comune precum crearea zonei metropolitane, eficientizarea activitatii RADET si finalizarea in termen a stadionului Lia Manoliu.