19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialProtestul profesorilor, între "Jos Guvernul mincinos" şi iubirea pentru Ponta

Protestul profesorilor, între “Jos Guvernul mincinos” şi iubirea pentru Ponta

“Scoala n-are rost, Guvernul te vrea prost”, “Noi v-am votat, voi ne-ati tradat”, “Nu va votam”, “Demnitate” sau “Fara educatie, moare orice natie”

7.000 de profesori au protestat, miercuri, în Capitală, şi au vorbit despre iubirea pentru Victor Ponta, „un bărbat înalt, frumos”, despre zen şi arta japoneză a aranjării florilor, despre sporul de risc din cauza violenţei în şcoli şi despre meditaţii.

M-am întâlnit, pe străzile Bucureştiului, cu profesorii protestatari, într-o atmosferă plină de bună dispoziţie. Cadrele didactice au scandat împotriva clasei politice şi cer 6% din PIB pentru Educaţie, începând din 2014, modificarea Legii educaţiei naţionale, adoptarea unei legi a salarizării, precum şi depolitizarea şi debirocratizarea învăţământului.

Profesorii nu cred în protest

O educatoare volubilă şi plină de bună dispoziţie din Botoşani a declarat că nu crede în protest. S-a nimerit în Bucureşti, pentru că a venit în vizită la o rudă, şi altădată nici nu mai vine, pentru că vine degeaba. „O să se rezolve ceva înainte de alegeri, prin măsuri populiste şi fără acoperire”, a declarat educatoarea.

Un profesor de fizică din Maramureş pare mai optimist în discurs, însă, paradoxal, se prezintă cu mult mai trist şi mai puţin spumos decât colega sa din Botoşani. „Nu sunt adeptul protestelor. Noi, profesorii, avem şanse dacă protestăm. Iar dacă n-avem şanse, măcar ne facem auziţi”, a declarat profesorul, uşor angoasat.

Ponta, un bărbat frumos, dar un eşec în dragoste

Sărind de la o idee la alta, educatoarea din Botoşani şi-a amintit de iubirile din tinereţe şi de premierul României. „Ponta?”, a întrebat ea, retoric, privind către mine şi o colegă de-a ei. „Uite încă un eşec în dragoste. Eu l-am iubit pe Ponta, un bărbat frumos, înalt. Iar acum, iubirea mea s-a dovedit un eşec. Da, l-am iubit pe Ponta, l-am votat, îl priveam aşa… Era un bărbat frumos, dar, ca toate iubirile din tinereţe, e şi el un eşec”, a declarat educatoarea, râzând, probabil, de propria ei naivitate de femeie care priveşte viaţa cu sufletul deschis.

Meditaţii, fără PFA. Impozitul, pentru „scursuri”, „javre” şi „panarame”

Întrebată dacă profesorii oferă meditaţii elevilor şi dacă este de acord cu acest lucru, educatoarea din Botoşani a răspuns că da, „profesorii dau meditaţii, elevii sunt mulţi, iar profesorii nu au timp să se ocupe de ei. Este o problemă de sistem, iar copiii trebuie să intre la facultate”. Fiul ei a intrat al 7-lea la Academia de Poliţie, pentru că a făcut meditaţii, trebuia să-şi depăşească şi el condiţia, „într-un oraş plin de boşi şi şmecheri”. Educatoarea are şi o fată, care „a făcut facultatea la Suceava, a cunoscut un drăguţ şi s-a mutat în Veneţia, unde şi-a continuat studiile, şi e mai bine aşa”.

O profesoară de engleză din Bucureşti, V. N., a declarat că oferă meditaţii elevilor, însă nu pentru a le da note mai mari la şcoală. Am întrebat-o dacă e persoană fizică autorizată şi plăteşte impozit, moment în care a părut că ia foc: “Ce PFA? Să le facem fundul mare scursurilor? Javrelor? Panaramelor? Să-şi facă ei PFA şi să plătească impozit pentru cât fură, să aibă, dup-aia, bani de salarii, impertinenţii şi puturoşii naibii ce sunt ei, cu obrazul lor gros, cu tot”.

Citeşte şi: Protest al profesorilor în Capitală: 7.000 de cadre didactice au plecat în marş spre Parlament

„În iarbă, cu faţa la soare”, sau ce au făcut profesorii cu banii pentru materialele didactice

Legea cu privire la stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic de către profesorii din învăţământul preuniversitar a fost adoptată în 2006. Profesorii primeau, astfel, echivalentul în lei a 100 de euro. Hotărârea pentru arobarea normelor metodologice de aplicare a legii a fost publicată în Monitorul Oficial în luna mai a anului 2007.

Din 2010, acordarea sutei de euro pentru achiziţia de cărţi a fost eliminată de Guvern, împreună cu sporuri salariale, alte drepturi şi mai mult beneficii acordate până atunci angajaţilor din învăţământ.

Am întrebat mai mulţi profesori cum au cheltuit banii pentru materialele didactice pe care i-au primit până în 2010. Cei mai mulţi dintre cei întrebaţi au răspuns că au cumpărat, „evident, cărţi şi materiale didactice” şi că „ăia nu erau bani”.

Un profesor de istorie şi geografie din Bistriţa a declarat că Banii pentru materiale didactice le-au fost daţi de USL, iar PDL-ul i-a luat. Prin urmare, protestele, din punctul lui de vedere, nu au şi nu trebuie să aibă o coloratura politică. În opinia sa, Europa „ne-a vrut”, aşa că trebuie să facă ceva şi să-i oblige pe politicieni să respecte Educaţia. Profesorul crede în reuşita protestului, deoarece s-a moblizat presa, societatea civilă, iar dascălii se fac auziţi.

Când i-am întrebat care au fost ultimele trei cărţi pe care le-au citit, unii profesori s-au făcut că nu aud întrebarea sau m-au privit uşor amuzaţi. Un profesor din Maramureş s-a speriat atunci când a auzit ca sunt jurnalist la „România liberă”, şi-a luat în mână clopul de pe cap şi s-a pierdut, cu anxietate, în mulţime. Însă un coleg de-al său din Bacău, profesor de biologie, a ripostat şi m-a făcut să mă simt ca un elev neascultător, scos la tablă pentru a explica structura cromozomilor: „În iarbă cu faţa la soare”, asta am citit, ce contează? Noi suntem bătrâni, îi învăţăm pe elevi să citească, de ce vreţi să demonstraţi că presa este impertinentă?”.

Între spor de violenţă, zen şi Ikebana

Am întrebat doi profesori, unul de desen şi altul de latină, dacă dascălii nu ar trebui să primească un spor la salariu pentru riscul de violenţă, în contextul în care incidentele din şcoli tind să ia amploare. Profesorul de latină a declarat că în sistemul educaţional nu este nevoie de o astfel de măsură. „Pentru a discuta şi pentru a te înţelege cu elevii, trebuie să fii zen, domnule”, a declarat el. Întrebat dacă a lovit, vreodată, vreun elev, profesorul de latină a declarat că nu. „Eu sunt un om calm, zen, eu fac acasă origami, sunt pasionat de Ikebana (arta japoneză a aranjării florilor, n.r.)”, a spus profesorul.

L-am rugat să-mi spună două dictoane latine care să reflecte cerinţele profesorilor, precum şi situaţia învăţământului din România, iar el a răspuns, fără şovăire: „Mens sana in corpore sano” („Minte sănătoasă în corp sănătos”, n.r), respectiv „Pecunia non olet” („Banii n-au miros”, n.r.). „Ultima e a lui Vespasian, desigur, bănuiesc că ştiţi”, a conchis profesorul de latină.

Profesorul de desen a părut departe de starea de zen care îl caracteriza pe colegul său şi a declarat că şi-ar dori un spor de risc pentru violenţă. „Predau desenul la un liceu industrial şi (elevii) se bat cu acuarelele. Ăsta e stres. Ar trebui să ne plătească şi consiliere psihologică”.

De bătut, nu i-a bătut, dar i-ar bate. „Nu i-am bătut, domnule, că nu dau în elevi, da-mi tot vine. Nu mă daţi la ziar cu numele, vă rog frumos”, a spus profesorul de desen, un domn înalt şi slab, cu o alură intelectuală şi uşor răvăşită.

Portavoce cu sufleur

Un domn îmbrăcat neglijent a cucerit o portavoce, pe care a început s-o folosească frenetic şi să strige după dictare, sub atenta îndrumare a unui coleg de breaslă. Cu privirile aţintite către Palatul Parlamentului, profesorul le striga aleşilor, în aplauzele celor din jur: “Daţi-ne salarii!”, “Veniţi la şcoală şi vă completaţi studiile”, “Mai faceţi o dată liceul, puturoşilor!” şi “Bună dimineaţa, puturoşilor! V-am trezit?”.

Un festival folclorico-didactic

Profesorii din Maramureş au cântat celebra melodie „Hai ţurai şi ţurai” cu versuri adaptate situaţiei şi cu o mişcare scenică ce poate bate, oricând, „Dansul pinguinului” prin autenticitate şi parfum folcloric. „Vrem o ţară educată/ Şcoala depolitizată/ Hăăăăi!” s-a auzit în Piaţa Constituţiei, într-o atmosferă de bună dispoziţie şi cu Palatul Parlamentului pe un fundal de neclintit.

Turism de ocazie pentru profesorii „premianţi”

În condiţiile în care profesorii pot opta pentru cotizaţia lunară pentru sindicat, care este reţinută din salariu, mulţi dintre protestatari par să fi venit în Bucureşti pentru a vizita „câteva obiective turistice” şi pentru a se bucura de o excursie la Bucureşti, pe banii colegilor. Unii dintre ei s-au fotografiat cu Palatul Parlamentului pe fundal, singuri sau în grupuri mici, din faţă, din lateral şi de jos în sus. Două profesoare tinere îşi făceau planuri turistice şi doreau să se sustragă de la eveniment, pentru „a umbla pe străduţele pustii” şi pentru „a mai vizita câteva obiective turistice din proximitate înainte de a pleca”.

Meditaţii la română pentru un jandarm şi zero incidente

Mai mulţi jandarmi au declarat că nu s-au înregistrat nici un fel de incidente în timpul protestului. Întrebat dacă i-ar fi lovit pe profesori, în cazul în care aceştia ar fi devenit violenţi, un jandarm înalt, bine făcut, a declarat că el nu loveşte “în profesori şi-n bătrâni”, dar ordinul e ordin. “Oricum, nu s-a pus problema de aşa ceva, profesorii au fost liniştiţi, ei nu sunt huligani, nu ţin cu Steaua sau Rapidul”, a declarat jandarmul. Atunci când l-am întrebat dacă a făcut meditaţie atunci când era mic, jandarmul mi-a răspuns că da: la română. “Nu mi-a folosit la nimic, n-am dat la facultate, că e degeaba, eu eram sportiv”, a adăugat el.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă