11.3 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialProtestele continuă, directorul rezistă

Protestele continuă, directorul rezistă

Ieri, directorul CNAPMC, Aurelian Andrei Popa, a reuşit să intre în biroul său numai cu ajutorul poliţiştilor.

 

Protestele din Portul Constanţa iau amploare. După şap-te săptămâni de acţiuni, angajaţilor le‑a ajuns cuţitul la os şi nu mai vor nimic altceva decât demisia sau demiterea de către ministrul Transporturilor a directorului Companiei Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC), Aurelian Andrei Popa. Ei sunt nemulţumiţi de  faptul că protestează degeaba şi că până acum nu au primit nici un răspuns de la nimeni, motiv pentru care au decis ieri să întrerupă lucrul şi să organizeze o acţiune de protest de amploare. Ei s-au adunat ieri dimineaţă în curtea instituţiei şi au blocat intrările în sediul societăţii, cerând demisia managerului. Salariaţii susţineau că persoane din cadrul companiei i-ar fi avertizat încă de la primele ore ale dimineţii că, dacă nu încetează protestul, o echipă de jandarmi se va deplasa la faţa locului pentru a-i calma.

În pofida acestor ameninţări, ei nu s-au lăsat intimidaţi de nimeni şi au blocat accesul directorului general Andrei Popa în sediu, acesta fiind nevoit să solicite sprijinul Poliţiei pentru a putea intra în clădire. La scurt timp, mai mulţi poliţişti şi-au făcut apariţia la Gara Maritimă şi au făcut un cordon de protecţie, pentru ca Popa să poată trece printre protestatarii nervoşi. 

Pentru că de data aceasta protestele au fost mai agresive faţă de cele cu care ne obişnuiserăm, Popa nu a avut încotro şi a trebuit să-i primească la discuţii pe liderii protestatarilor. Întrevederea dintre cele două părţi implicate în conflict nu a dus la nici un rezultat. Referitor la demiterea sa, Popa a ţinut să precizeze că aceasta nu se poate face decât prin ordin al ministrului sau prin decizie a Adunării Generale a Acţionarilor şi a Consiliului de Administraţie. „La momentul actual, mandatul pe care-l deţin este absolut legal şi înţeleg să mă achit de toate sarcinile şi responsabilităţile pe care le am. La acest moment, nu consider că trebuie să-mi dau demisia. În ceea ce priveşte acţiunea spontană organizată astăzi de angajaţi, consider că este complet nepotrivită”, a declarat directorul CNAPMC.

La polul opus, sindicaliştii susţin cu totul altceva. Ei sunt de părere că numirea lui Popa în funcţia de director general al CNAPMC a fost o alegere proastă. În plus, cei care au lucrat cu el la firme precum Maersk, Chimpex, Minmetal afirmă că acesta s-ar  învârti în cercul mafiei cerealelor, controlat de Liviu Ghebaur. „Pe unde a trecut acest Popa a făcut prăpăd în afaceri şi a menţinut o stare conflictuală cu salariaţii, astfel încât patronii au fost nevoiţi să scape de el rapid”, au declarat câţiva salariaţi. Protestarii se plâng de folosirea resurselor financiare ale companiei  într-un scop contrar intereselor acesteia şi în folosul propriu al directorului, prin încheierea unui contract de servicii de asistenţă juridică în valoare de 180.000 de euro cu casele de avocaţi Volonciu şi Frunză.

În final, pentru că nu au ajuns la nici o înţelegere cu conducerea CNAPMC, sindicaliştii au decis să continue protestele la Bucureşti.

Le-a ajuns cuţitul la os

Angajaţii de pe platfor-me-le portuare din Constanţa sunt nemulţumiţi de faptul că di–rec–torul general Aurelian Popa le în–calcă toate drepturile, că-i obli-gă la plata taxei de intrare în port, că nu vrea să le dea concediile de odihnă decât fracţionat şi că nu se revine la vechiul pro-gram de lucru, respectiv de la 8.00 la 16.00.

Cele mai citite

România învinge Lituania cu 2-1 și are 4 victorii din 4 meciuri în Liga Națiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas,...

SUA dă Israelului o lună să îmbunătățească situația din Gaza. Ce se întâmplă cu ajutorul militar

Administrația Biden a transmis Israelului că are la dispoziție o lună pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza, altfel riscă să-și piardă sprijinul militar...

Seara Palatului Elisabeta dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit, marţi seară, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă