Mii de protestatari antiglobalizare au ieșit pe străzile din Hamburg, unde, începând de joi, se desfășoară summitul G20. În cadrul întâlnirii participă cei mai importanți lideri mondiali, printre care Vladimir Putin, Donald Trump și Angela Merkel. Poliția se așteaptă ca în următoarele zile numărul manifestanților să ajungă la 100.000, scriu publicațiile internaționale, citând presa locală.
UPDATE 11.01: Protestele continuă şi vineri, astfel că mai multe maşini de poliţie au fost incendiate, în timpul demonstraţiilor împotriva summitului G20, potrivit poliţiei germane, citate de The Local.
Unul dintre cele două marşuri ce au fost permise de autorităţi a fost blocat de poliţie pentru că participanţii la acesta purtau măşti. Poliţia a reamintit astfel prin intermediul platformei de socializare Twitter că purtarea măştilor la proteste contravine legii germane în privinţa participării la demonstraţii. Conform poliţiei, protestatari mascaţi ar fi avariat maşini şi ar fi spart mai multe fereste ale unor bănci şi tribunale din cartierul Altona.
Poliţia a transmis că cel puţin şase ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul ciocnirilor violente, în vreme ce presa internaţională a vehiculat că cel puţin 76 de protestatari ar fi fost răniţi.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump se întâlnesc, vineri, la Hamburg, unde va avea loc summitul G20, grupul țărilor cu cea mai dezvoltată economie.
08.00: Confruntările dintre manifestanții anti-G20 și poliție, la Hamburg, s-au soldat cu 76 de răniți în rândul forțelor de ordine, au anunțat acestea din urmă, în noaptea de joi spre vineri, transmite AFP.
UPDATE 23.00: Mai multe persoane, dintre manifestanţi, au fost rănite, iar altele au fost reţinute de poliţişti, în urma violenţelor din cadrul protestelor împotriva summitului G20 din Hamburg. Demonstranţii au aruncat cu sticle, petarde şi pietre, iar poliţia a încercat să disperseze mulţimea cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene. Totodată, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Hamburg a fost agresat de anarhişti în timp ce încerca să dea un interviu. Acesta a fost nevoit să se refugieze într-o maşină de pompieri, scrie AFP.
La ora locală 19.00, pe străzile orașului german mărșăluiau peste 8.000 de demonstranți antiglobalizare, arată o estimare făcută de poliție. Printre aceștia se află sute de anarhiști care poartă cagule pe față.
Manifestanţii protestează faţă de globalizare şi faţă de prezenţa la reuniunea G20 a preşedintelui SUA, Donald Trump, criticat pentru decizia de retragere din Acordul climatic de la Paris.
BREAKING: 1000s of protesters and police clashing outside G20 in Hamburg; protesters fleeing over wall. https://t.co/36dwuHKNcu
— NBC Nightly News (@NBCNightlyNews) July 6, 2017