O delegatie de 35 de persoane, printre care si grevisti ai foamei, va pleca astazi de la Bucuresti spre Strasbourg, intr-o "Caravana a adevarului", pentru a protesta fata de indiferenta autoritatilor cu privire la revendicarile revolutionarilor din decembrie 1989, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Asociatiei "21 decembrie 1989", Teodor Maries. El a facut inca o data apel la autoritatile romane si la partidele politice pentru sustinerea demersului privind solutionarea dosarelor Revolutiei si aplicarea Legii 341/2004. "Nu doresc sa ma indrept cu o actiune impotriva statului roman, dar miercuri vom manifesta intre orele 13.00 si 16.00 la Strasbourg impotriva statului roman", a declarat Maries. Din "Caravana adevarului" va face parte si un grup de vaduve ale eroilor martiri. "Dorim sa se afle cine a tras in sotii nostri, pedepsirea criminalilor si aplicarea Legii 341/2004", a declarat Niculina Lovin, una dintre vaduve. Delegatia va fi condusa de scriitorul Ion Zubascu, intrat si el in greva foamei in urma cu trei zile, de presedintele executiv al Blocului National al Revolutionarilor, George Costin, si de revolutionarul Nicu Banutoiu. z
8.50 Sesiune
Comisia de examen pentru sesiunea speciala a testelor nationale va extrage varianta de subiecte la proba de limba si literatura romana. Sesiunea este destinata absolventilor de clasa a VIII-a care nu au promovat pana acum testele nationale.
12.00 Conferinta
Administratia Nationala "Apele Romane", impreuna cu Institutul National de Hidrologie, organizeaza o conferinta cu tema "Prognoze hidrologice si masuri de prevenire a riscurilor de inundatii".
18.00 Eveniment
Filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", premiat cu "Palme d’Or", va fi proiectat astazi la Cinema Studio. La eveniment au fost invitati reprezentanti ai misiunilor diplomatice la Bucuresti.