1.7 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialProtest anti-moschee în Capitală: ”Neamul românesc nu e pașalâc turcesc"

Protest anti-moschee în Capitală: ”Neamul românesc nu e pașalâc turcesc”

Peste 100 de persoane s-au adunat, luni seară, la Universitate, pentru a-și exprima nemulțumirea față de construirea unei moschei la București, relatează MediafaxPrintre manifestanți s-au numărat și mai mulți membri ai organizației Noua Dreaptă.

Protestatarii, predominant tineri, unii îmbrăcați în ii, s-au adunat în zona statuilor, fluturând steaguri naționale și purtând pancarte cu mesajul „Nu vrem mega-moschee în București”. Pe alte bannere era înfățișat premierul Victor Ponta cu barbă și scufie de imam sau cu un turban, mesajele fiind „Mândru doar în timpul campaniei” și „Ponta-turcitu, plagiator și corupt”.

Citește și: Moscheea care naşte scandal înainte de a fi construită

Revendicările protestatarilor

Liderii manifestației au enumerat, la portavoce, revendicările protestatarilor: „nu vrem o mega-moschee în Capitala României”, „vrem în schimb o dezbatere publică serioasă pe această temă”, „cerem Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului”, „dacă Guvernul nu binevoiește să abroge HG 372/2015, vrem ca bucureștenii să se poată măcar exprima cât se poate de democratic în cadrul unui referendul local daca sunt sau nu de acord cu construirea acestei moschei”, „cerem Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare și să nu emită autorizația de construire pentru moschee”.

„Ei doresc de fapt un trofeu în capitala noastră. Credeți că vor veni din toate cartierele Bucureștiului sau din toate orașele țării la mega-moschee?. (…) Nu trebuie să permitem construirea acestui cal troian în centrul Bucureștiului”, au mai spus cei care au luat cuvântul la portavoce.

Alături de ei, manifestanții au strigat „Neamul românesc nu e pașalâc turcesc”, „România, țară ortodoxă” și i-au huiduit pe Victor Ponta și pe „pastorul adventist Gâdea”, pentru că „prezintă sondaje mincinoase”.

Citește și: Muftiul Iusuf Murat, noi precizări despre moschee

Printre protestatari, un preot ortodox, îmbrăcat într-o ie legată cu un brâu tricolor, a spus că nu e de acord cu construirea moscheii pentru că „bugetul actual al României nu permite o asemenea construcție” și „în momentul acesta ar fi mult mai utile școli sau spitale”.

„Despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului se discută de mai bine de 100 de ani și era cumva firesc ca o țară majoritar ortodoxă să aibă în final această catedrală”, a completat părintele Onufrie.

Un alt bărbat aflat la protest, Mircea Radea, care s-a recomandat drept istoric, a spus că „mega-moscheea” ar reprezenta un simbol pentru lumea musulmană, care și-ar „adjudeca un teritoriu”, dar n-are nimic împotriva turcilor sau tătarilor care locuiesc deja în România și care deja au în Bucureși o moschee, fără ca nimeni să se fi opus.

Practic, a continuat el, construcția noii moschei ar putea crea un precedent și pentru comunitățile de alte religii, „care ar putea veni în România să pretindă același lucru, iar asta ar duce în timp la pierderea identității naționale”.

Un alt participant la manifestație, care s-a recomandat drept avocat, a anunțat că va ataca o eventuală autorizație emisă de primărie pentru construcția moscheii.

La finalul protestului, participanții au spus „Tatăl nostru” și s-au împrăștiat scandând „România!”.

Muftiatul Musulman Cultural a primit, la sfârșitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern, un teren de 11.000 de metri pătrați pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni în București, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Fondurile pentru construcţie vor fi asigurate de statul turc. Singura condiție pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcție a moscheii să înceapă în trei ani.

Fostul şef al statului Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan. Băsescu a susţinut de mai multe ori că o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers. „Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul şef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a afirmat că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce s-a transformat „într-o polemică politică”. Acesta s-a declarat dezamăgit de afirmaţiile lui Traian Băsescu, susţinând că fostul şef al statului ştia din vremea de când era în funcţie „de acest acord între statul turc şi statul român pentru construirea unei moschei”. Muftiul afirmă că de 10 ani de când conduce comunitatea turco – tătară se discută despre construirea unei moschei în Bucureşti.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, dintre aceștia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România se află la Constanța, de altfel majoritatea musulmanilor din țară sunt localizați în Dobrogea.

 

Cele mai citite

Italia a despăgubit în premieră victime ale crimelor naziste

Italia a plătit pentru prima dată despăgubiri victimelor crimelor de război naziste, dându-le 800.000 de euro moștenitorilor unui bărbat ucis într-un masacru civil din...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...

Trei cetățeni ucraineni vor fi recuperați de salvamontiști și polițiști de frontieră din munții Maramureșului

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră, a informat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă