Timp de doua zile, respectiv sambata si duminica, 29 si 30 aprilie, Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia de Inspectie si Control General, s-a gandit sa se mai ocupe putin de informarea si constientizarea bucurestenilor asupra obligatiilor ce le revin posesorilor de animale de companie. Mai precis, s-a urmarit ca oamenii sa inteleaga ca nu este nici sanatos, nici estetic sa lase excrementele de caini pe trotuare sau aleile din parcuri, unde adultii si, in numeroase cazuri, copiii pot calca din greseala.
Desfasurata in parcurile bucurestene Titan, Cismigiu, Moghioros si Sala Palatului, intre orele 9 si 14, actiunea a constat in impartirea de fluturasi cu extrase din actele normative care reglementeaza protectia spatiilor verzi, inclusiv date referitoare la amenzile ce vor fi aplicate celor care nu respecta legea.
Conform municipalitatii, necesitatea acestei informari a reiesit din sesizarile cetatenilor, precum si din constatarile realizate in teren de inspectorii primariei, referitoare la faptul ca bucurestenii nu cunosc aceste obligatii.
Voluntarii, invizibili
Chiar daca presa a fost anuntata ca voluntarii se vor afla timp de cinci ore si in Parcul Cismigiu, sambata ne-a fost imposibil – timp de o ora si jumatate – sa gasim picior de voluntar. Dupa ce am intrebat vreo cinci posesori de caini daca au vazut sau nu reprezentantii primariei, am primit cu greu confirmarea ca acestia isi facusera intr-adevar prezenta in cursul zilei, insa n-au ramas sa faca prea multi purici. Ca urmare, ne-am gandit sa luam noi pulsul proprietarilor de animale, sa vedem daca acestia cunosc sau nu obligatiile ce le revin. Primul grup intalnit, de trei femei insotite de trei caini, a fost, se pare, cu bucluc, dupa ce colegul fotoreporter era cat pe ce sa fie luat la bataie de una din doamne, nemultumita ca nu i s-a cerut acordul pentru fotografierea patrupedului. De punguta si faras pentru adunat excremente, nici vorba! Poate de aceea era doamna atat de nervoasa, pentru ca se stia cu musca pe caciula! Cu urmatorul proprietar de caine, un domn de circa 60 de ani, situatia a fost cu totul alta. Inzestrat cu bunele maniere si cu respect fata de concetatenii sai, barbatul avea in dotare atat o matura, cat si farasul de rigoare, pentru a aduna excrementele facute de Rea, un superb dog german alb cu ochi albastri.
In periplul nostru prin parc am intalnit-o, exact in spatiul destinat animalelor de companie, pe dna Mariana Moculescu, fosta sotie a compozitorului Horia Moculescu. Aceasta era insotita de un tsiao maro care apartine de fapt fiicei sale. Dna Moculescu s-a aratat foarte interesata de actiunea primariei, deoarece „acum sanctiunile sunt foarte aspre si trebuie sa stim ce avem voie si ce nu in privinta animalelor de companie”.
Daca voluntarii ar fi fost putin mai mult prezenti in Parcul Cismigiu, iata ce fluturas ar fi primit dna Moculescu: „C E T A T E N I!Art. 1. Se interzice plimbarea pe domeniul public (alei asfaltate, trotuare) a cainilor de companie, fara ca proprietarul acestora sa dispuna de materialele necesare pentru curatirea locului si evacuarea dejectelor fiziologice, respectiv excrementele.
Art. 3. Se interzice plimbarea cainilor de companie prin parcuri si gradini fara lesa, iar cei din categoria cainilor agresivi fara botnita, unde proprietarul animalului de companie trebuie sa pastreze curatenia. Art. 4. Prin materiale necesare pastrarii curateniei, in temeiul art. 1, se intelege fie ca proprietarul sa aiba asupra sa matura, faras si punga de unica folosinta, fie manusi si pungi de unica folosinta. Art. 5. Nerespectarea prevederilor prezentei hotarari constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1 milion la 5 milioane ROL (100-500 RON)” – Extras din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti.