8.4 C
București
luni, 18 octombrie 2021

Propaganda, arma Rusiei în războiul hibrid împotriva Occidentului și a României

Moscova a lansat o ofensivă propagandistică nemaiîntâlnită din perioada Războiului Rece îndreptată împotriva Occidentului prin extinderea rolului ”televiziunii de știri” a Kremlinului, RT, și prin lansarea unui serviciu-mamut de radio și de website-uri de știri, botezat Sputnik, care ar trebui să emită în întreaga lume.

Țintele prioritare sunt fostul spațiu sovietic și fosta Europă Comunistă, iar România nu este scutită. Atacul propagandistic este parte a noului război asimetric declanșat de Rusia împotriva Vestului și trebuie să își găsească o ripostă rapidă.

Profesorul și expertul European Council of -Foreign Relations, Andrew Wilson, unul dintre cei mai buni cunoscători europeni ai Ucrainei, se întreba -într-un articol scris în 2011 de ce mai are nevoie Vladimir Putin de „tehnologie politică” după ce a reușit să obțină dominația cvasi-totală asupra politicii și economiei ruse.

Termenul însuși este de natură să stârnească nedumerire în Occident pentru că este o invenție rusească menită să escamoteze o realitate mult mai sordidă. „Tehnologia politică” este un eufemism născut în Rusia și exportat în întregul spațiu ex-sovietic care desemnează un spectru larg de mijloace de manipulare a populației pentru a garanta controlul politic deplin al celui/celor aflați la putere.

Tehnologia politică include difuzarea de informații false, cultivarea asiduă a unei varietăți de teorii ale conspirației, kompromatul (un alt termen rusesc care desemnează șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare), dar și acțiuni „acoperite” cum ar fi crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, care sub aparenta onorabilitate să servească interesele stăpânilor politici.

Tehnologia politică este strâns legată de manipularea economiei și piețelor și de controlul strict asupra serviciilor secrete, instituțiilor de forță și al justiției, care poate fi oricând „asmuțită” împotriva adversarilor reali sau desemnați, așa cum a fost cazul oligarhului Mihail Hodorkovski, deposedat de avere și trimis în Siberia la închisoare doar pentru că Vladimir Putin avea nevoie să elimine un rival puternic și să dea public semnalul că era oligarhilor s-a încheiat.

Desigur, nu s-a încheiat, iar oligarhii pe stil vechi au fost înlocuiți de oligarhii agreați de Putin și de cercul său de kaghebiști, dar liderul de la Kremlin a reușit să-și creeze o imagine publică de luptător anticorupție care nu avea nimic de-a face cu realitatea politică a Rusiei. Wilson numește acest fenomen „politică virtuală”, înlocuirea realităților economice, sociale și politice cu o „realitate virtuală” în întregime construită în laboratoarele Puterii și care este impusă populației drept singura realitate acceptată în Rusia.

Acest model a fost importat cu succes de toți autocrații din fostul spațiu sovietic, care au dezvoltat în propriile republici propriile variante ale tehnologiei politice, care se rezumă, în esență, la control politic total asupra instituțiilor statului, monopolul asupra mijloacelor de informare în masă și corupție generalizată.

Războiul omuleților verzi

Strategii NATO au fost complet luați prin surprindere în primăvara anului trecut de apariția peste noapte și de nicăieri a zeci de mii de trupe fără însemne militare înarmate până în dinți care au ocupat Crimeea în -câteva zile, în vreme ce Moscova -tuna și fulgera împotriva „fasciștilor” -care ar fi ocupat guvernul de la Kiev și l-ar fi forțat pe președintele „legitim” Viktor Ianukovici să se exileze la Moscova. A fost primul contact cu „războiul hibrid”, invenția -strategică prin care Rusia încearcă – și până acum a reușit – să își proiecteze puterea în afara propriilor granițe și să compenseze deficitul de înzestrare militară în comparație cu Occidentul.

Războiul hibrid sau „non-liniar” este, potrivit profesorului Mark Galeotti de la New York University, un „război postmodern”, nedeclarat niciodată în mod oficial, dar purtat în permanență cu mijloace militare și non-militare, de la operațiuni sub acoperire la atacuri cibernetice și chiar până la operațiuni masive de lobby. Și, desigur, vaste ofensive propagandistice îndreptate împotriva singurului adversar pe care l-a recunoscut Rusia vreodată: Vestul democratic. Dificultatea pentru Occident și pentru NATO – alianță de secol XX prin excelență – este să se adapteze la aceste forme perverse de război al secolului al XXI-lea.

„Cum te aperi -într-un asemenea război? – se întreabă Galeotti? Nu te poți apăra cu tancurile împotriva atacurilor și nu poți lansa rachete de croazieră pentru a opri propaganda ostilă.”

Abia după anexarea Crimeii au identificat experții occidentali teoreticienii ruși ai războiului hibrid și au descoperit că mai ales generalii, fie ei de marină sau artilerie, au teoretizat această nouă artă. Însuși șeful marelui Stat Major, generalul Valeri Gherasimov, a scris încă din februarie 2013 -într-o publicație militară că „în secolul al XXI-lea asistăm la ștergerea granițelor dintre starea de război și cea de pace. Rolul mijloacelor non-militare pentru atingerea scopurilor politice și strategice a crescut și în multe cazuri acestea au depășit armele în ceea ce privește eficiența. Direcția de aplicare a metodelor de conflict s-a mutat către utilizarea pe scară largă a mijloacelor politice, economice, informaționale, umanitare și a altor măsuri non-militare. Toate acestea sunt suplimentate prin măsuri militare acoperite, inclusiv prin acțiuni de conflict informațional și acțiuni ale forțelor speciale”.

Sputnik și Războiul Lumilor

Rusia nu neglijează nici una din componentele acestui război. Pe plan politic, Moscova cultivă cu grijă atât partidele de extremă stânga „moștenite” de la Uniunea Sovietică (Die Linke a fost o voce puternică în Germania împotriva sancțiunilor), dar și partidele naționaliste, descrise în Occident drept „extrema dreaptă”, de la Frontul Național (Franța) la Partidul Național Scoțian, UKIP (Marea Britanie), Lega Nord (Italia) și până la partide de-a dreptul neofasciste și neonaziste precum Jobbik (Ungaria), pe care le finanțează generos.

De altfel, prima reuniune internațională găzduită de Crimeea ocupată a fost un congres al partidelor de extremă dreaptă organizat de Kremlin la Yalta. Pe plan economic, lobby-ul rusesc funcționează la turație maximă la Bruxelles, Gerhard Schroeder se află în continuare pe statele de plată ale Gazprom, iar unii dintre cei mai puternici președinți de multinaționale vest-europeni (inclusiv fostul șef al OMV, Gerhard Roiss) au pledat activ (și încă o mai fac) contra sancțiunilor împotriva Rusiei.

Dar cel mai spectaculos atac în acest conflict hibrid al secolului al XXI-lea este ofensiva propagandistică. Rusia duce un război propagandistic pe scară largă, lipsit de precedent chiar și în perioada sovietică. Principala armă este canalul TV în limba engleză RT, fost Russia Today, care se pretinde un canal alternativ la CNN sau BBC, dar nu este decât un instrument pur de propagandă anti-occidentală. În pofida dificultăților economice prin care trece Rusia și a unei perspective cât se poate de reale de a intra în incapacitate de plată, guvernul de la Moscova a alocat pentru următorii doi ani (2015-2017) peste 400 de milioane de dolari numai pentru RT.

Deja RT este transmis de aproximativ trei milioane de hoteluri din întreaga lume și concurează pe piața americană la vârf, unde amenință supremația Fox News, și a reușit atât de bine să se camufleze sub aparența de respectabilitate încât a primit chiar și o nominalizare la premiile Emmy pentru modul în care a „acoperit” fenomenul Occupy Wall Street.

Oricât de importantă este televiziunea, Kremlinul nu neglijează nici celelalte medii. În cadrul celei mai masive restructurări din istoria mass-media rusești, a fost desființată agenția de presă RIA Novosti, a cărei cvasi-independență a fost astfel anulată, precum și postul de radio Vocea Rusiei, care emitea de peste 80 de ani în zeci de limbi, inclusiv română. În locul lor a fost creat un serviciu -integrat mamut care grupează agențiile Rossiya Segodnia și nou-creatul monstru mediatic numit Sputnik, un conglomerat de posturi de radio și website-uri de știri care vor emite în 34 de țări, în 30 de limbi, din America de Sud și până în China.

Spre deosebire de Vocea Rusiei, Sputnik va angaja jurnaliști locali care vor emite din birouri și studiouri locale, între 30 și 80 de inși în funcție de țară. În afară de marile capitale mondiale, Sputnik va avea un birou în toate fostele republici sovietice (inclusiv statele baltice), dar și în Finlanda și… România, chiar dacă va exista un birou la Chișinău care va emite în „limba moldovenească”.

Bugetul total al acestui colos va depăși în perioada următoare 170 de milioane de dolari, o sumă care riscă să anihileze presa autohtonă independentă care se confruntă cu dificultățile crizei economice. Deja jurnaliștii estoni se plâng că rușii de la Sputnik recrutează în secret cele mai cunoscute figuri din mass-media locală cu oferte de nerefuzat. În fruntea acestui monstru de presă a fost instalat Dimitri Kiseliov, realizator TV naționalist de esență fascizantă și fost agent de propagandă al Ministerului de Externe al URSS, pe care scrie, mare, KGB.

România și pericolul „acoperiților”

Potrivit The Guardian, în țările baltice, unde există o puternică minoritate rusă, Sputnik a ales tactica website-urilor sub acoperire pentru a putea intra în spațiul public non-rus. Practic, Rusia a înființat în țările baltice, prin Sputnik, mai multe site-uri de știri și investigații care publică materiale „explozive”, multe dintre ele de kompromat, realizate de jurnaliști autohtoni în limba țării, reușind în acest fel să influențeze și să manipuleze dezbaterea internă fără ca publicul larg să fie conștient că totul este controlat de la Moscova.

Acest jurnalism sub acoperire este văzut de ruși ca absolut necesar în țări în care neîncrederea față de Rusia este mare, țări precum statele baltice, Polonia sau România. Kremlinul este mare maestru în crearea de partide politice fantomă care fac opoziție de fațadă și nu îi va fi greu să creeze și o falsă presă de opoziție. În România, fostul organ de propagandă, Vocea Moscovei, a eșuat lamentabil în eforturile de a susține actuala putere și pe Victor Ponta în campania la președinție.

Acum este de așteptat ca Sputnik să schimbe radical tactica și să-și activeze „acoperiții” din presă pentru a da credibilitate și greutate pozițiilor Rusiei. Există deja un website cu știri actualizate la zi, Russiatoday.ro, dar acolo propaganda rusească este „la vedere”. Pericolul vine însă de la acele mijloace de informare românești care, susținând cu tărie că apără interesele românești, fac, de fapt, politica Moscovei. „Vocea Rusiei” avea un discurs identic cu cel al Antenei 3. Sputnik promite să fie mult mai insidios și, prin urmare, mai periculos.

Un lucru este clar: războiul propagandistic lansat de Rusia nu este o metaforă, este parte a unui război cât se poate de real, chiar dacă hibrid, împotriva Occidentului democratic, iar România se află în prima linie de apărare, singură deocamdată. Uniunea Europeană, deși conștientă de influența nocivă a propagandei ruse, ezită să creeze propria instituție media care să contracareze ofensiva Kremlinului din scrupule etice și birocratice

. În absența unei variante bruxelleze a Europei Libere, fiecare se va apăra cum va putea și, din păcate, după cum relatează balticii, Rusia câștigă teren.   

Ultima oră
Pe aceeași temă