22.9 C
Bucureศ™ti
sรขmbฤƒtฤƒ, 5 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialPromisiuni: Parcarea de la Universitate, gata la primฤƒvarฤƒ

Promisiuni: Parcarea de la Universitate, gata la primฤƒvarฤƒ

Dupฤƒ ce lucrฤƒrile au bฤƒtut pasul pe loc timp de aproape ลŸase luni, timp în care s-au descoperit vestigii istorice care au fost analizate de arheologi, lucrฤƒrile la parcarea de la Universitate au intrat în normal, iar la începutul anului viitor ar trebui finalizate.

 

BucureลŸtenii s-au obiลŸnuit deja sฤƒ vadฤƒ în centrul ora-ลŸului o groapฤƒ uria-ลŸฤƒ, înconjuratฤƒ de panouri înalte printre care se zฤƒresc urme de ziduri vechi, îngropate de mult în pฤƒmânt. Un neavizat ar putea crede cฤƒ acolo s-a deschis un ลŸantier arheologic, dupฤƒ ce mai mulลฃi specialiลŸti au venit ลŸi au luat la „periat” zona. Timp de mai multe luni, groapa a fost lฤƒsatฤƒ pe mâna arheologilor, dupฤƒ ce au fost dezvelite zidurile unor biserici strฤƒvechi ลŸi mai multe oseminte. Dupฤƒ ce au fost încheiate cercetฤƒrile, constructorii au revenit la treabฤƒ pentru cฤƒ în groapa respectivฤƒ trebuie sฤƒ construiascฤƒ una dintre cele mai mari parcฤƒri subterane din BucureลŸti, unde vor putea fi

lฤƒsate peste 400 de maลŸini.

Cel puลฃin aลŸa au promis edilii încฤƒ din 2005, când au anunลฃat proiectul parcฤƒrii de la Universitate. Pânฤƒ la începerea lucrฤƒrilor au mai trecut vreo cinci ani ลŸi s-a tot dat vina pe procedurile birocratice ลŸi pe modificarea legislaลฃiei în domeniul parteneriatului public-privat. Dupฤƒ care vina a fost preluatฤƒ de arheologi, care au cerut modificarea proiectului iniลฃial. „S-a dat descฤƒrcare de sarcinฤƒ arheologicฤƒ pentru zona parcฤƒrii, mai puลฃin la vestigiile bisericilor descoperite ลŸi care vor fi pฤƒstrate. Acestea vor putea fi vฤƒzute de bucureลŸteni în noua galerie a metroului”, a declarat, pentru România liberฤƒ, Gh. Mฤƒnucu AdameลŸteanu, ลŸeful Secลฃiei Arheologie a Muzeului Municipiului BucureลŸti. Zidurile bisericilor descoperite în subteran ลŸi care dateazฤƒ din secolele XVIII-XIX vor putea fi admirate în galeria unei noi linii de metrou ce urmeazฤƒ sฤƒ fie construitฤƒ.

Gata pânฤƒ la primฤƒvarฤƒ

Parcarea subteranฤƒ de la Universitate va avea trei niveluri ลŸi o capacitate de 420 de autoturisme ลŸi 21 de motociclete. În primฤƒvara anului viitor ar trebui sฤƒ fie gata finisajele interioare, elementele de instalaลฃii ลŸi amenajฤƒrile de la suprafaลฃฤƒ.  Valoarea investiลฃiei, realizatฤƒ pe baza unui parteneriat public-privat, este de 13 milioane de euro. Primarul Sorin Oprescu spunea recent cฤƒ este optimist în privinลฃa finalizฤƒrii lucrฤƒrilor la Universitate ลŸi cฤƒ în curând vor începe lucrฤƒrile pentru alte trei parcฤƒri de mari dimensiuni, la Charles de Gaulle, Dorobanลฃi ลŸi Edgar Quinet. Acestea fac parte dintr-un proiect mai amplu, anunลฃat pentru prima datฤƒ în 2005, ลŸi care includea 20 de parcฤƒri situate în zonele aglomerate ale Capitalei: Piaลฃa Presei Libere, Piaลฃa Domenii, Piaลฃa Sฤƒlii Palatului, ลžoseaua ลžtefan cel Mare-blocul Perla etc. În cazul acestora, nimeni nu se mai încumetฤƒ sฤƒ dea un termen de finalizare, pentru cฤƒ începerea lucrฤƒrilor a fost amânatฤƒ de prea multe ori.

Proiecte noi

În afarฤƒ de proiectele „istorice”, autoritฤƒลฃile au mai anunลฃat recent diverse alte planuri de amenajare a unor parcฤƒri. Chiar dacฤƒ bucureลŸtenii spun cฤƒ îลŸi doresc cât mai multe locuri unde sฤƒ-ลŸi poatฤƒ lฤƒsa maลŸinile, atunci când edilii sectorului 3 au anunลฃat cฤƒ vor face o investiลฃie în acest sens în zona Parcului Titan, pe strada Câmpia Libertฤƒลฃii, s-a lฤƒsat cu scandal. 

Câteva sute de locuitori din zonฤƒ l-au acuzat pe primar cฤƒ vrea sฤƒ distrugฤƒ spaลฃiul verde din jurul blocurilor.

O parcare de 1.300 de locuri urmeazฤƒ sฤƒ fie construitฤƒ pentru Naลฃional Arena, construcลฃia fiind autorizatฤƒ ieri de Primฤƒria Sectorului 2. De realizarea ei se va ocupa Primฤƒria Capitalei, care le va permite locuitorilor din zona Vatra Luminoasฤƒ sฤƒ-ลŸi parcheze acolo maลŸinile, atunci când stadionul nu gฤƒzduieลŸte evenimente.  

Cele mai citite

Trei candidaturi la prezidenศ›iale au fost contestate la CCR. Sรขmbฤƒtฤƒ se analizeazฤƒ sesizฤƒrile

Sรขmbฤƒtฤƒ este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai รฎnaltฤƒ funcศ›ie รฎn stat. รŽn cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidaศ›i pรขnฤƒ acum Sรขmbฤƒtฤƒ...

PSD vrea reducerea taxฤƒrii cu 5 procente pe salariile mici ศ™i medii. Cรขศ›i bani ar rฤƒmรขne รฎn buzunarele romรขnilor

Ministrul Adrian Cรขciu a declarat cฤƒ mฤƒsura ar duce la creศ™terea puterii de cumpฤƒrare a romรขnilor ศ™i la competitivitatea companiilor Ministrul investiศ›iilor ศ™i proiectelor europene,...

Ai putea ucide UE, spune Franศ›a. Ba nu ai putea, rฤƒspunde Germania

Macron ศ™i Scholz se รฎnfruntฤƒ din nou, pentru a contracara America protecศ›ionistฤƒ ศ™i puterea chinezฤƒ Emmanuel Macron ศ™i Olaf Scholz conduc cele mai mari douฤƒ...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ