Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti a anunţat că data de lansarea a programului „Bucureştiul meu” este 1 septembrie, relatează Mediafax.
Elena Udrea a făcut aceast anunţ după o şedinţă a organizţiei PDL Bucureşti, în care au fost discutate şi subiectul tragediei de la maternitatea Giuleşti şi cel despre reabilitarea termică a locuinţelor.
„Am stabilit data de lansare a programului «Bucureştiul meu», la 1 septembrie. Va fi o campanie care se va derula în contact direct cu cetăţenii. Membrii noştri, în special tinerii, vor încerca să aducă la cunoştinţa bucureştenilor lansarea acestui program, prin care dorim ca toţi cei care au un proiect bun pentru Bucureşti să vină alături de noi, iar noi, prin forţa pe care o avem în Consiliul General, la nivelul Guvernului, să putem pune în practică toate proiectele utile. Toţi cei care au un proiect bun pentru oraş, pentru Bucureşti, sunt aşteptaţi să vină alături de noi să reuşească să-l implementeze”, a spus Udrea.
Proiectul „Bucurestiul meu” isi propune sa preia toate proiectele venite dinspre cetatenii Capitalei si sa le puna in aplicare.