6 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialPrognoză şoc: Până în 2030, preţul alimentelor de bază se va dubla

Prognoză şoc: Până în 2030, preţul alimentelor de bază se va dubla

Preţul mediu al alimentelor de bază se va dubla în următorii 20 de ani, ducând la o inversare a cursului normal al dezvoltării umane, arată un raport al grupului Oxfam, format din mai multe organizaţii neguvernamentale de pe trei continente care luptă împotriva sărăciei şi nedreptăţilor, citat de cotidianul britanic The Guardian.

Cei mai săraci oameni de pe planetă, care în prezent dau aproximativ 80 la sută din venituri pe mâncare, vor fi afectaţi cel mai mult, conform Oxfam. De aceea, reprezentanţii grupului susţin că lumea intră într-o eră a crizei alimentare permanente, care este foarte probabil să fie însoţită şi de o instabilitate politică şi va necesita reforme radicale ale sistemului alimentar internaţional.

Studiul care urmează să fie publicat mâine, potrivit The Guardian, anticipează că preţul alimentelor de bază cum ar fi porumbul, de exemplu, ar putea creşte cu 180 de procente până în 2030, jumătate din această creştere datorându-se schimbărilor climatice.

După ani în care numărul persoanelor înfometate urma o curbă descendentă, în ultima perioadă s-a înregistrat din nou o creştere importantă pe măsură ce cererea depăşeşte capacitatea de producţie agricole. Rata medie de creştere a producţiei agricole aproape că s-a înjumătăţit din 1990, iar previziunile arată că ar putea săscadă până la un procent în următorii zece ani.

O combinaţie fatală de factori – schimbările climatice, epuizarea resurselor naturale, goanna după apă şi pământ, graba de a transforma produsele alimentare în biocombustibili, creşterea populaţiei la nivel mondial şi schimbarea regimului alimentar – stă la baza creşterii sărăciei.

„Mergem ca somnambulii către o eră a crizelor care ar putea fi evitate”, consideră directoarea executivă a Oxfam, Barbara Stocking. „Unu din şapte oameni de pe planetă ajunge să moară de foame în fiecare zi în ciuda faptului că lumea este capabilă să îi hrănească pe toţi. Întreg sistemul alimentar trebuie să fie revizuit„, a mai spus Stocking.

Oxfam a cerut liderilor din G20 să accepte noile reguli care să reglementeze piaţa alimentară şi a spus că rezervele globale de alimente trebuie să fie repede mărite şi că guvernele occidentale trebuie să pună capăt politicilor biocombustibilor care transformă alimentele în combustibili pentru maşini.

Raportul Oxfam susţine avertizările Organizaţiei Naţiunilor Unite de săptămâna trecută că este posibil ca preţurile alimentelor să atingă noi maxime în următoarele săptămâni, creând instabilitate în ţările în curs de dezvoltare. Preţul mondial al cerealelor deja a crescut cu 71 la sută, atingând un nou record în luna aprilie. De asemenea, Banca Mondială a avertizat la rândul său că din cauza faptului că alimentele devin tot mai scumpe, 44 de milioane de persoane au fost împinse către sărăcie din luna iunie a anului trecut.

O treime din venitul românilor, cheltuit pe mâncare
Potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA, în 2009, cu toate că românii au venituri mici, ei cheltuie aproape 35% din venit pe mâncare. În acelaşi sens, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, pordusele alimentare şi băuturile nealcoolice au reprezentat 40,8 la sută din venitul românilor în ultimul trimestru al anului trecut. Pe lângă aceasta, românii mai dau în medie 20,6 la sută pe cheltuieli legate de locuinţă, iar pentru transport alocă aproape şase la sută din venituri.

 

 

 

 

Cele mai citite

PSD îl mandatează pe Marcel Ciolacu să negocieze formarea unui nou Guvern. Condițiile impuse de social-democrați

Luni, Partidul Social Democrat (PSD) a decis să îl mandateze pe Marcel Ciolacu să conducă negocierile pentru formarea unui nou Guvern, vizând colaborarea cu...

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a primit interdicția de a părăsi țara

Președintele sud-coreean și-a cerut scuze public și a spus că lasă soarta politică și juridică la mâna Partidului Puterii Poporului, dar nu a demisionat Președintele...

Record stabilit de Taylor Swift. Câți bani a obținut cu turneul „Eras”

Turneul „Eras” al lui Taylor Swift s-a încheiat cu un succes extraordinar, stabilind un nou record de venituri, estimându-se că a generat aproximativ 2,2...
Ultima oră
Pe aceeași temă