25 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialPrognoză meteo de Crăciun. Vremea va fi mai caldă decât în mod...

Prognoză meteo de Crăciun. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, iar ninsorile sunt semnalate la munte și în Transilvania

Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunţă că vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în primele două zile de Crăciun, în condițiile în care duminică valorile termice vor ajunge la 7 grade, iar luni până la 11 grade, în timp ce la munte va ninge, potrivit specialistului în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Romica Jurca.

"Ne așteptăm la o creștere de temperatură și la precipitații în vestul, nordul și centrul țării. În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, în vestul, nordul și centrul țării se vor semnala precipitații sub formă de ninsori, în special în Transilvania și la munte, iar ploi cu preponderență în Crișana, Banat și în jumătatea de nord a Moldovei. Pe arii restrânse, în aceste din urmă zone există șanse să se producă polei. În restul teritorului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și doar izolat pot apărea ploi, cu precădere în dealurile sudice și asta mai mult pe parcursul nopții de 25 spre 26 decembrie. Ca temperaturi, în prima zi de Crăciun se vor înregistra valori maxime cuprinse, în general, între 1 grad și 7 grade Celsius, iar pe 26 decembrie vom avea maxime, în marea lor majoritate, între două și 11 grade Celsius. Vom avea, deci, valori termice peste cele normale ale perioadei. În cea de-a doua zi de Crăciun se vor semnala și precipitații în Maramureș, Transilvania și în nordul Moldovei", a explicat Jurca pentru Agerpres.

Specialistul ANM a subliniat că, în București, nu va ninge de Crăciun, în timp ce la nivel național precipitații mai consistente, sub formă de lapoviță și ninsoare, se vor semnala în interiorul arcului Carpatic.

"În noaptea de 26 spre 27 decembrie, însă, în interiorul arcului Carpatic, în Maramureș, pe la munte, prin Banat se vor semnala atât lapovițe, cât și ninsori mai consistente. Ideea ar fi că, în zilele de sărbătoare, vor predomina ploile, iar vântul va sufla intens la munte, cu intensificări destul de consistente mai ales la altitudini mari. Pentru București, prognoza arată că nu va ninge de Crăciun, nici în prima, nici a doua zi. Abia în noaptea de 26 spre 27 decembrie se anunță câteva precipitații prin zona de câmpie", a precizat Romica Jurca.

Totodată, pe 26 decembrie, în Maramureș se vor înregistra în 3 și 7 grade, în Crișana valori de 5-7 grade, în Banat — între 7-8 grade, în Moldova — între 3 și 7 grade, Dobrogea — de la 3 la 7 grade, în Muntenia — între 5 și 9 grade și în Oltenia, între 7 și 11 grade Celsius.

Cele mai citite

Fondul de rezervă, scut pentru Metrorex: 131,3 milioane de lei pentru a acoperi datorii

Metrorex SA se află în imposibilitatea de a plăti obligaţii restante, ceea ce conduce la penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori Într-o...

Fondul de rezervă, scut pentru Metrorex: 131,3 milioane de lei pentru a acoperi datorii

Metrorex SA se află în imposibilitatea de a plăti obligaţii restante, ceea ce conduce la penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori Într-o...

Lasconi cere să se facă lumină pe cerul cu drone al României

Președinta USR le-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Marcel Ciolacu să explice prezența dronelor ruseşti care au intrat pe teritoriul României Într-o postare pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă