Gesturile largi si vocea ridicata nu sunt o metoda pentru a ocupa o scena de teatru, pare a spune Razvan Vasilescu in spectacolul sau singular, cu „Profu” de Jean Pierre Dopagne, pe care l-a jucat doua seri in cadrul Festivalului National de Teatru, in sala „George Constantin” de la Nottara.
Actorul acesta, care a creat roluri remarcabile, dar n-a fost rasfatat deloc de nominalizari si de premii, beneficiind in schimb de o recunoastere calda din partea publicului, are un magnetism numai al sau, ce absoarbe atentia celor care-l urmaresc pana la contopirea cu povestea. „Profu” chiar este o poveste pe care Razvan Vasilescu o spune, timp de o ora si cinci minute, cea mai mare parte a timpului rezemat de o masa banala, celor veniti sa o asculte si care de fapt il asculta. Nimic din ceea ce face el pe scena nu ar fi de natura sa socheze, doar povestea, spusa in aparenta egal, fara ridicari inutile de ton, are un moment de cenzura care ar putea soca, dar Razvan Vasilescu nu dramatizeaza, nu se precipita, preferand nuantele, ca sa zic asa, subliminale.
Ceea ce se intampla pe scena mica de la Nottara e un act de magie, am putea spune, am putea spune ca e hipnoza colectiva ceea ce se petrece, daca modul acesta de interpretare, bazat pe nuante infinitesimale, nu ne-ar impune o anume rationalitate, rationalizare a mijloacelor.
Tot spectacolul are aerul cel mai uman din lume, iar Razvan Vasilescu e omul insusi, cu toata biografia lui, spusa cu glas scazut, din nuante si fragmente semnificative. Spectacolul, al carui regizor este chiar interpretul insusi, e unul de mare rafinament si in acelasi timp de atractie pentru un public cat mai larg, ceea ce, sa recunoastem, e lucru rar. =
