Sindicalistii sibieni din invatamantul de stat se declara nemultumiti de masura de inghetare a salariilor angajatilor din domeniile publice si anunta posibile actiuni de protest care, in toamna, s-ar putea transforma intr-o greva a profesorilor si personalului auxiliar, la inceput de nou an scolar.
Cadrele didactice sunt cu atat mai nemultumite de decizia Guvernului cu cat, din luna octombrie 2005, urmau sa primeasca o indexare la salarii de circa 7 la suta, promisiune guvernamentala pe care sindicalistii o trec acum la capitolul dezamagiri din partea celor care se afla la Putere.
Cei care au luat primii atitudine publica impotriva deciziei guvernamentale sunt reprezentantii Sindicatului din Invatamantul Preuniversitar (SIP), organizatie afiliata la Federatia Educatia Nationala (FEN). Acestia au spus ca nu vor bloca desfasurarea examenelor de Bacalaureat si nici procedurile de distribuire computerizata a absolventilor de clasa a VIII-a in liceele sibiene, dar daca Guvernul nu revine asupra deciziei pana la inceputul noului an scolar, acesta ar putea incepe cu o greva.
„Colegii mei ar putea fi motivati sa recurga la gesturi extreme de protest, mai ales ca ordinul ministrului Educatiei si Cercetarii a fost dat dupa inceperea sesiunii de Bacalaureat, deci conditiile s-au schimbat ulterior inceperii examenelor.
Totusi, nu avem pana acum informatii ca vreun presedinte de comisie sau vreun profesor ar fi refuzat sa isi faca datoria de a se prezenta la examene. Tocmai, pentru a nu-i afecta pe elevi, profesorii nostri nu au manifestat violent la schimbarile anuntat de guvernanti, a declarat presedintele SIP Sibiu, Teodor Fartonea.
Potrivit sursei citate, exista, insa, pericolul ca in situatia in care Guvernul nu anuleaza ordonanta prin care ingheata salariile bugetarilor, noul an scolar sa fie inghetat.