Un inalt magistrat peruan a cerut luni 30 de ani de inchisoare pentru fostul presedinte Alberto Fujimori, acuzat ca a comis incalcari grave ale drepturilor omului in timp ce s-a aflat in fruntea statului, intre 1990 si 2000, informeaza AFP monitorizata de Rompres.
Cu trei saptamani inainte de debutul procesului lui Fujimori, la 26 noiembrie, procurorul republicii, Jose Pelaez, a facut cunoscute capetele de acuzare retinute impotriva fostului lider autoritar, care se refera la omucideri si rapiri.
Magistratul a cerut, totodata, condamnarea lui Alberto Fujimori la plata a 33 de milioane de dolari pentru familiile a 25 de victime ale masacrelor comise de "escadroanele mortii", in 1991 si 1992, in doua suburbii ale capitalei Lima, La Cantuta si Barrios Altos. S-a solicitat, de asemenea, plata unei compensatii de 100.000 de dolari pentru fiecare dintre victimele rapirilor.
Fujimori, in varsta de 69 de ani, a fost extradat din Chile la finele lui septembrie, dupa ce s-a sustras justitiei tarii sale timp de sapte ani.
In anii '90, fostul presedinte, care si-a condus tara cu o mana de fier, a trimis sa combata gherilele maoiste, conflict soldat, potrivit organizatiilor pentru drepturile omului, cu 70.000 de morti si disparuti.
Dupa procesul care va incepe la sfarsitul lui noiembrie, pe Fujimori il asteapta si alte procese, fondate pe acuzatii de coruptie si abuz de putere.