4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialProcurorii britanici redeschid dosarul fregatelor

Procurorii britanici redeschid dosarul fregatelor

Procurorul general al Marii Britanii a acceptat cererea procurorilor Oficiului Anti-Frauda din Londra punerea sub acuzare a gigantului industriei de aparare BAE Systems, companie banuita de implicare in acte de coruptie in mai multe tari, printre care si Romania. Daca procurorii britanici au gasit probe noi, dosarul fregatelor second-hand cumparate de Romania de la BAE Systems ar putea fi redeschis, sugereaza oficiali ai DNA.

Dosarul scandalului privind fregatele secondhand cumparate de Romania in 2002 de la compania britanica BAE System – cauza in care mai multi diplomati romani sunt suspectati ca ar fi primit mita 7 milioane de lire sterline pentru facilitarea incheierii afacerii – ar putea fi redeschis. Procurorii britanici din cadrul Oficiului Anti-Frauda (Serious Fraud Office – SFO) au emis ieri un comunicat prin care ii cer procurorului general sa aprobe trimiterea in judecata a companiei BAE Systems, banuita de implicare in acte de coruptie in tari precum Romania, Cehia, Africa de Sud si Tanzania. Mai multe persoane din compania de armament sunt suspectate ca ar fi acordat comisioane ilegale pentru obtinerea contractelor.
In Romania, dosarul fregatelor a fost inchis de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) la jumatatea lunii iunie 2009, ca urmare a faptului ca procurorii britanici intrerupsesera investigatiile privind persoanele care ar fi primit mita pentru facilitarea incheierii afacerii. La acea data – 11 iunie 2009, SFO anuntase ca isi rezerva dreptul de a redeschide cauza, daca in dosar apar informatii si probe suplimentare. In 2002, Romania a cumparat de la BAE Systems doua fregate secondhand din Marea Britanie – "Regele Ferdinand" si "Regina Maria" – la pretul de 116 milioane de lire sterline, iar BAE le cumparase de la statul britanic cu doar 200.000 de lire. Intermediarii comisioanelor sunt, potrivit acuzatiilor, sotii Georgiana si George Barry, care au si fost arestati in 2006, dar eliberati ulterior. De dosarul fregatelor a fost legat ulterior numele lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu. Acesta a devenit actionar la firma Desintco la cateva zile dupa inchiderea dosarului.
Purtatoarea de cuvat a DNA, Livia Saplacan, ne-a declarat ca Directia nu a primit inca nici o solicitare din partea Biroului britanic Anti-Frauda cu privire la dosarul fregatelor. "Daca vom primi de la procurorii britanici solicitari cu privire la acest dosar, le vom analiza si, in functie de cerinte, se va face sau nu o reevaluare a probelor si se va proceda in consecinta", ne-a spus Saplacan.

Presa internationala a preluat anuntul publicat ieri de SFO. BBC News scrie ca solicitarea SFO vine ca urmare a expirarii termenului pana la care BAE Systems trebuia sa aleaga daca intra intr-un proces sau accepta intelegerea pe care SFO i-a oferit-o: daca BAE Systems pledeaza vinovat in aceasta cauza, plateste statului despagubiri de circa 500 milioane de lire sterline. Oferta SFO a expirat azi-noapte, iar reprezentantii BAE nu au dat un raspuns. Daca va fi tarata in proces si va pierde, compania ar putea fi condamnata la plata a un miliard de lire sterline, precizeaza publicatia TimesOnLine. BAE Systems este al doilea producator mondial de armament si lider incontestabil pe piata britanica de profil.

Suspiciuni
» Mod de lucru
Numele companiei BAE Systems a tot fost pomenit in legatura cu scandaluri de coruptie din mai multe tari. The Guardian precizeaza ca reprezentantii BAE Systems sunt acuzati ca ar fi dat comisioane ilegale intr-o afacere privind vanzarea unui radar militar in Tanzania, ca ar fi dat mita pentru vanzarea de avioane Gripen in Cehia si ca ar fi platit comisioane ilegale de 160 milioane dolari in afaceri cu armament in Africa de Sud.

Tatiana Dabija
Tatiana Dabija
Tatiana Dabija, sef departament Eveniment
Cele mai citite

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Papa Francisc a condamnat loviturile aeriene din Gaza

 Papa Francisc a condamnat din nou sâmbătă loviturile aeriene israeliene din Gaza, scrie Reuters. Suveranul Pontif și-a deschis discursul anual de Crăciun adresat cardinalilor catolici...
Ultima oră
Pe aceeași temă