4.3 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialProcurorii au început audierile în dosarul lui Mădălin Dumitru

Procurorii au început audierile în dosarul lui Mădălin Dumitru

Procurorii anticorupţie audiază reprezentanţii unor societăţi comerciale, contractori şi subcontractori ai programelor derulate prin Direcţia Infrastructură din Primăria Capitalei, în dosarul în care directorul Mădălin Dumitru este suspectat de fapte de corupţie, anunță Mediafax.

Surse judiciare au declarat joică începând de miercuri au fost chemaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie reprezentanţi ai mai multor societăţi care au contractat sau subcontractat lucrări acordate de Direcţia I nfrastructură din Primăria Capitalei, condusă de Mădălin Dumitru.

Sursele citate au precizat că toate aceste persoane au calitate de martor la acest moment.

Mădălin Dumitru va fi chemat să dea declaraţii în acest caz după audierea acestor persoane şi după ce vor fi analizate toate documentele ridicate în urma percheziţiilor făcute miercuri la 20 de adrese din Bucureşti şi Ilfov, printre care şi la Primăria Capitalei, precum şi la sediile unor firme.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate în acest dosar ar fi şi Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei, şi soţia acestuia. Mădălin Dumitru este suspectat că ar fi dat preferenţial contracte unor firme, pentru diverse lucrări.

Procurorii au făcut percheziţii în biroul directorului şi la locuinţa acesta, precum şi la alte adrese, de unde au ridicat mai multe documente care au legătură cu acest caz.

Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, a unor fapte de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie.

În acest caz sunt vizaţi "funcţionari cu atribuţii în derularea de contracte finanţate din bani publici", a precizat DNA.

Cele mai citite

Probleme la FCSB înainte de meciul cu Agricola Borcea! Ce a declarat Meme Stoica

FCSB se confruntă cu noi probleme înaintea confruntării din Cupa României împotriva echipei Agricola Borcea. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului, a...

Uber lansează serviciul „Uber for Teens” în România, disponibil mai întâi în București

Uber a introdus un nou serviciu dedicat adolescenților din România, intitulat „Uber for Teens”, care va fi disponibil inițial în București, urmând să fie...

Franța, aruncată în criză, după căderea Guvernului

Guvernul Barnier este primul Executiv, după 60 de ani, forțat să plece, în urma unui vot de cenzură Euro a avut o reacție imediată, tranzacționându-se...
Ultima oră
Pe aceeași temă