Judecătoria Sectorului 5 a amânat pentru 9 iunie procesul în care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a dat în judecată pe actualul prim-ministru Emil Boc, pentru afirmaţii făcute de acesta în legătură cu afacerea Sterling, pentru că la dosar nu a ajuns un raport al Camerei Deputaţilor, potrivit NewsIn.
Totodată, la dosar a fost depus raportul Curţii de Conturi în cazul Sterling, iar avocaţii au cerut termen pentru a-l studia. Dezbaterile vor fi reluate în instanţă pe 9 iunie.
Curtea de Conturi a informat pe 7 aprilie Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi Parlamentul că, în urma analizei documentelor aferente contractului cu Sterling, a constatat abateri ale ANRM de la legalitate, precum şi existenţa unor fapte care încalcă legea penală, şi recomandă Guvernului revizuirea contractului.
Raportul Curţii de Conturi (CC) efectuat la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), privind modul de încheiere şi derulare a Acordului petrolier cu Compania Sterling Resources Ltd, a fost transmis Camerei Deputaţilor pe 23 martie 2010 şi desecretizat, în urma deciziei Curţii din 1 aprilie 2010.
Potrivit documentului, CC a constatat la ANRM “abateri de la legalitate şi regularitate”, precum şi “fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale”, procesul verbal în privinţa celor din urmă fiind transmis, în 4 martie 2010, spre soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Conturi precizează că raportul va fi transmis şi Guvernului, căruia i se solicită mandatarea/împuternicirea ANRM pentru reanalizarea actului adiţional nr. 11/2008 la Contractul de explorare şi împărţire a producţiei (Contactul EPSA), în baza aspectelor consemnate în raport, şi luarea măsurilor ce se impun pentru intrarea în legalitate.
De asemenea, CC solicită Executivului completarea Legii petrolului nr.238 şi a normelor metodologice aferente, în privinţa “condiţionării încheierii acordurilor petroliere”. Astfel, CC transmite Guvernului să completeze actul normativ în sensul acordării dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere prin acordurile petroliere numai cu acceptul proprietarilor de drept şi în condiţiile legii.
În plus, Curtea de Conturi cere modificarea legii în privinţa activităţilor aferente transferului de tehnologie şi perfecţionare profesională stabilite prin acordurile petroliere, în sensul virării sumelor aferente într-un cont distinct, deschis la Trezoreria statului şi utilizarea sumelor de către autoritatea competentă, aşa cum se procedează pentru aceeaşi activitate în cazul Licenţelor miniere conform Legii minelor nr. 85/2003.
Totodată, se solicită limitarea perioadei de explorare, fără drept de prelungire. “Continuarea etapei de explorare să se facă numai în baza încheierii unui nou Acord petrolier”, se arată în documentul transmis Guvernului. O altă modificare vizată de CC se referă la introducerea expresă a unor sancţiuni pentru agenţii economici care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi care sunt neatestaţi tehnic.
Curtea mai cere includerea de către ANRM, în buget, la capitolul “Venituri”, a sumelor aferente pregătirii profesionale şi transferului de tehnologie, stabilite în Acordurile petroliere încheiate.
Pe de altă parte, CC a solicitat luarea măsurilor ce se impun pentru intrarea în legalitate şi aplicarea de sancţiuni de către: ANAF, pentru verificarea legalităţii acordării de facilităţi fiscale pentru titularii şi operatorii din Contractul EPSA, precum şi a îndeplinirii obligaţiilor de plată faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, către Garda Naţională de Mediu- pentru verificarea executării de operaţiuni petroliere în perimetrele Midia şi Pelican fără autorizaţii/avize/acorduri de mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru verificarea executării de operaţiuni petroliere în perimetrele Midia şi Pelican fără autorizaţii de construire.
La concluziile formulate de CC, ANRM a formulat obiecţiuni, analizate de Curtea de Conturi, care a conchis că nu există elemente de natură să modifice abaterile consemnate în primul raport.
Iniţial, Curtea de Conturi a clasificat acest raport ca “secret de serviciu”. Pe 30 martie 2010, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost informat despre primirea documentului. La solicitarea preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, Secretariatul General a transmis CC solicitarea de analizare a posibilităţii declasificării raportului, pentru a putea fi distribuit deputaţilor, spre informare. La 1 aprilie 2010, Curtea de Conturi a răspuns favorabil.