22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialPROBLEME la un REACTOR NUCLEAR de la Cernavodă

PROBLEME la un REACTOR NUCLEAR de la Cernavodă

Un condensator al unuia dintre cele două reactoare nucleare de la Cernavodă a trebuit să fie desfundat. Lucrările au durat mult mai mult decât era planificat, astfel încât producţia de energie a reactorului s-a diminuat. Pentru că deficitul de producţie de energie din sistem venea exact pe un vârf de consum naţional, Dispecerul Energetic Naţional a fost nevoit să pornească imediat o capacitate hidro, informează economica.net

 Producţia de energie a Nuclearelectrica a scăzut brusc, miercuri, la ora 18.30, cu peste 140 de MWh, un fapt ciudat pentru centrala de la Cernavodă care merge constant la circa 1.390 MWh. În acelaşi timp producţia de energie hidro aproape s-a dublat pentru a acoperi vârful de consum. Până la această oră Nuclearelectrica a rămas cu producţia diminuată funcţionând la 1.240 MWh.

Directorul Dispeceratului Energetic Naţional, Octavian Lohan, a explicat că a existat o problemă la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernavodă care a dus la scăderea bruscă de producţie. „Nuclearelectrica a avut o lucrare, un condensator care era înfundat a trebuit să fie desfundat. Timpul de execuţie al lucrării a fost, din păcate, mult extins aşa că au fost nevoiţi să-şi diminueze producţia. La rândul nostru, am fost nevoiţi să pornim de urgenţă o hidrocentrală pentru a acoperi vârful de consum”, a spus Lohan.

 Consumul de energie al României era, joi, la ora 12.00, de circa 6.800 de MWh. Producţia acoperea doar 6.400 de MWh, restul fiind importuri.

Centrala de la Cernavodă a avut mai multe probleme în acest an. În două rânduri, Reactorul 1 a avut opriri neplanificate după ce fusese în revizie în primăvară. Deficitul de producţie a fost acoperit prin activarea mai multor capacităţi termo.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă