Candidatura Principelui Radu la prezidentiale nu repeta catusi de putin procedura candidaturii independente la alegeri folosita util de doctorul Oprescu la municipale. Candidatura lui Radu Duda va fi treptat descoperita de alegatorul votant ca fiind o actiune extrem de original inspirata, iar pentru actuala configuratie istorica fiind drumul scurt catre o solutie statala solida, practica si inteleapta. Principele Radu nu candideaza nici "romantic" imberb, nici superb solitar, nici temerar de capul lui, cum pare la prima vedere. La prezidentialele 2009, candidatura sa nu trebuie asociata cu ceea ce, in mod obisnuit, numim candidat independent.
Fiindca, asa cum ceilalti prezidentiabili principali cu sanse – Geoana, Antonescu si Basescu – si-au pornit (sau vor porni) campaniile, reprezentand exponential si vrand-nevrand imaginea si ideologia politica a cate unui partid politic care ii recomanda si ii sustine dinaintea electoratului, tot asa a fost marcata din pornire si candidatura lui Radu Duda, recomandat si sustinut, ca reprezentant exponential, direct de Regele Mihai.
Prin urmare, nu poate fi socotit nici independent, dar nici candidat al Casei Regale la presedintie, fapt care in mod justificat ar produce scandal si ar reprezenta, din toate punctele de vedere, un nonsens. Fiindca asa cum Geoana, Antonescu si Basescu sunt, orice ar face, candidatii la Presedintie ai unor institutii politice – PSD-ului, PNL-ului si PDL-ului –, tot asa si Radu Duda este candidatul Regelui, dar, repetam, fara a fi si al Casei Regale. Mai exact, este candidatul unui om de stat, nu al unui partid politic. Constitutional si social, acest tip de candidatura reprezinta un eveniment absolut. Dornic sa sprijine cauza Romaniei si sa ajute la eliminarea crizei politice, Regele a savarsit un act si de mare originalitate, si de mare risc asumat, si de vasta si spontana responsabilitate: fara a face greseala de a-si gira institutional candidatul prin notorietatea Casei Regale, al carei cap este, Regele s-a intrecut pe sine, plusand electoral si girandu-l personal pe Radu Duda, adica pariind pe Principe cu insasi persoana sa regala.
Mai pe sleau, pentru aceasta candidatura si-a pus la bataie venerabila senectute aureolata de rabdare si umilinte, si-a aruncat in joc competenta de domnitor peste romani, pe cea de strateg si conducator de popor si tot in sprijinul candidaturii tanarului Principe si-a investit intreaga glorie a biruintelor sale nesangeroase si n-a ezitat sa mizeze electoral, punand toate prerogativele stirpei cu sange albastru din care se trage neamul sau de regi europeni pe candidatura aceluiasi Radu Duda, pentru miopi fost actor, pentru ochiul teafar – Principele, militarul si intelectualul de exceptie.
Se compara, oare, recomandarea electorala a unui partid politic, oricat de faimos si de puternic, cu recomandarea facuta de un Rege unic, care, la tinerete, a avut intuitia si curajul de a stopa mai devreme un razboi devastator si pentru tara si pentru continent si care, la batranete, rusinos prigonit in propria tara, a stiut nu numai sa-si ierte prigonitorii, ci, prin blandete si umor, sa-i aduca pana la urma in situatia de a-l proslavi public cu decoratii?
Pentru a intelege si sustine avantajele insolitei candidaturi la Presedintie a Principelui, sa observam, mai intai, ca nici unul din candidatii cu sanse nu poseda destui sorti reali de izbanda: daca Geoana este un remarcabil artizan politic, dar lipsit, in mod vadit, de anvergura necesara "postului", in vreme ce insul politic de exceptie Antonescu se arata prea politic pentru un preseinte, purtand in plus si balastul unui liberalism grav compromis, din pacate, de Tariceanu, actualul presedinte Basescu ar fi mai cuminte daca si-ar ocroti legenda de David al Goliatului politicianist si s-ar retrage devreme, ca Greta Garbo… In al doilea rand, nefiind nicicum angajat politic, Principele Radu nu este nici razbunator si, ca urmare, poate dialoga elegant, destins si dinspre institutia suprema a statalitatii, cu toate orientarile politice si cu toti parlamentarii, fara discriminare.
In al treilea rand, girat fiind atat de prestigios, in comparatie cu ceilalti "candidati politici", de notabilitati regale, politice, financiare si culturale europene (de al caror sprijin s-a si bucurat ani de zile ca reprezentant al Guvernului Romaniei), cat si de inegalabila competenta a Regelui Mihai, Principele presedinte devine in mod automat un adevarat garant al stoparii coruptiei si abuzului, indreptarii justitiei, toate in favoarea dobandirii unei statalitati stabile si a intrarii in normele veritabilului stat european. Aflat in aceasta situatie, oare ar cuteza cineva sa jigneasca stirpea europeana straveche a unor neamuri de regi si patrioti notorii, incalcandu-si iresponsabil programul prezidential, mintindu-si fara scrupule electoratul si, in final, dezamagindu-si garantii?
Prin urmare, programul Principelui presedinte, candidat al Regelui, ar putea fi rezumat electoratului Romaniei prin actul deplasarii accentului de pe politic pe statal, adica pe restaurarea institutionalitatii ca fundament si, in aceeasi masura, instrument al statului de drept si al democratiei.
