21.5 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialPrimul revolutionar ajuns in balconul Operei din Timisoara se destainuie, dupa 20...

Primul revolutionar ajuns in balconul Operei din Timisoara se destainuie, dupa 20 de ani

Primul revolutionar care a ajuns in balconul Operei din Timisoara si s-a adresat miilor de protestatari, in decembrie 1989, Ioan Chis, se destainuie, pentru prima data in acesti ani, vorbind despre ceea ce a fost atunci, despre ceea ce este acum, scrie Agerpres.

Nu se simte reprezentat de actuala conducere a tarii, dar nu protesteaza. Nu crede ca ar mai avea curajul sa iasa in strada inca o data, desi – spune el – prezenta stare sociala "este prielnica" unei revolte, deoarece "stomacul comanda creierul".

Pentru curajul sau, la implinirea a 20 de ani de la Revolutia timisorenilor, Consiliul Judetean Timis l-a recompensat cu o placheta comemorativa. Ioan Chis nu a tinut mortis de functii sau privilegii, ii place sa spuna ca el este strungar si gradinar, iar la decernarea medaliei comemorative a avut probleme pe drum cu lantul de la bicicleta. Dar, a ajuns la timp.

Cand il privesti pe Ioan Chis, esti patruns de un fior: un barbat foarte puternic, inalt de vreun metru nouazeci, cu parul lung, saten-roscat caruntit, ce i se impleteste cu barba lasata asemeni pustnicilor, ii ascund obrajii rumeni, iar ochii intens albastri cu priviri senine intregesc portretul revolutionarului, scrie Agerpres. Nu e de mirare ca pe 20 decembrie 1989, atunci cand a batut si i s-a deschis poarta actorilor Teatrului National spunand ca vrea sa ajunga in balcon pentru a le vorbi oamenilor, nimeni nu i s-a opus, ci a fost condus inauntru.

"Este un adevarat labirint sa ajungi in balcon. La un moment dat, trebuie sa cobori niste trepte, pana spre subsol. Atunci, am simtit transpiratii reci pe spate si ca genunchii mi se taie. Inima imi batea in gat. Eram convins ca ma vor executa. Nu am aratat nimic din toata teama omeneasca in fata mortii. Daca era sa fie, trebuia sa sfarsesc demn. Zilele noastre sunt in mainile lui Dumnezeu. La un moment dat, am zarit o lumina. Abia Atunci mi-am dat seama ca este un nou inceput", spune plin de emotii acest titan.

Era in data de 20 decembrie 1989, dupa trei zile de cosmar si altele patru de nemultumiri mocnite, soptite de localnici in fata casei parohiale a pastorului reformat Tokes, care-i duceau mancare nevestei acestuia, insarcinate.

In seara de 16 decembrie au inceput primele arestari: camioane ale Armatei, acoperite cu prelate, transportau zeci de tineri care participasera la primele proteste si marsul sutelor de oameni din Piata Maria spre Catedrala, Complexul Studentesc, Piata Dacia. Dupa-amiaza zilei de 17 decembrie a adus primele survolari pentru supravegherea orasului, primele focuri de arma si primii eroi pentru libertate. Luni, 18 decembrie, a fost ziua in care parintii isi cautau copiii impuscati prin spitale, au aflat ca au intrat raniti la mana sau picior si i-au gasit impuscati in cap sau nu i-au mai gasit deloc. Pe 19 decembrie, au aflat ca trupurile neinsufletite ale tinerilor au fost transportate pentru incinerare la crematoriul Cenusa.

Mortii tineri au unit zecile de mii de timisoreni, care, pe 20 decembrie au declansat greva generala, au parasit locurile de munca si au pornit, de pe toate platformele industriale, spre Piata Operei. Era manie, ura, disperare. Stiau ca, de acum, numai unitatea ii mai poate salva. Cea mai mica dezbinare le-ar fi adus sfarsitul, iar Timisoara ar fi devenit "teren arabil", asa cum planuise Cabinetul 2.

"Lucram ca strungar la Electrotimis. Am iesit cu mii de oameni de pe platforma industriala din Calea Buziasului. Nu stiam precis ce fac ceilalti, nu ne puteam telefona. Se stia de acasa, din vecini, ca revolta timisorenilor e unanima. Ne-am indreptat spre Catedrala, in Piata Operei. Numai speranta in dreptatea lui Dumnezeu ne-a unit", spune Chis.

Au ajuns in Piata Operei. Erau cateva mii. Vorbeau toti intre ei, il condamnau pe Ceausescu, cereau razbunare pentru morti, isi cereau mortii, cereau eliberarea arestatilor. In acel vacarm, Chis a urcat pe o tancheta si s-a autoproclamat "presedinte al Romaniei", pentru ca lumea sa-l asculte. Lumea l-a aplaudat, l-a ovationat. Gestul putea sa-l coste viata, mai ales ca Ceausescu era, inca, seful statului.

"Mi-am dat seama ca din multime nu poti sa te adresezi multimii. Mi-a cazut privirea pe balconul Operei si ma gandeam ce bine ar fi daca as putea ajunge acolo, sa le vorbesc celor adunati. Atunci am pornit spre intrarea actorilor. Cel din cladire, directorul Nicoara, un om mult mai mic de statura decat mine, mi-a deschis usa. El a crezut ca vine Dascalescu. Eu i-am spus ca trebuie sa ajung la balcon. Mi-a spus sa am grija, ca in cladire sunt valori care nu trebuie sa fie distruse. Ma uitam la directorul Nicoara. Se pierduse. Dupa mine au mai intrat Lorin Fortuna si Claudiu Iordache. Acela a fost momentul in care Revolutia a inceput, in forma organizata.

In balconul Operei am gasit totul pregatit: erau statii si microfoane montate pentru ca ei, comunistii, il asteptau pe premierul Dascalescu sa vina si sa le tina un discurs oamenilor despre "derbedeii" care au devastat orasul, despre "spionii" care bantuie tara si despre faptul ca Ceausescu le va mai da o suta-doua, niste cartofi, de-ale gurii, dar sa elibereze Piata si sa se linisteasca". Dascalescu, imputernicit de Elena Ceausescu, spera ca astfel sa risipeasca multimea si apoi, pe baza filmarilor si a informatiilor furnizate de turnatori, sa inceapa arestarile si epurarea.

Cand s-a vazut fata in fata cu multimile, muncitorul de la Electrotimis, cuprins de emotii, simtea ca lumea are nevoie de cineva care sa-i tina uniti. A inceput sa le vorbeasca oamenilor. Prima lui fraza a fost "Gata! A explodat mamaliga!".

Pentru Chis, atunci a inceput adevarata Revolutie din Timisoara: reforme politice, program politic, infiintarea Frontului Democratic Roman cu Lorin Fortuna presedinte, Ioan Chis vicepresedinte si Claudiu Iordache secretar. Au fost zile in care Timisoara era asediata, izolata total de restul tarii din punct de vedere informational, de telefoane nu te mai puteai folosi pentru ca nu mai aveai ton, ci iti raspundea centralista care te intreba ce numar doresti si de ce vrei sa vorbesti cu acel numar. Doar fostul consul general al Iugoslaviei la Timisoara, Mirko Atanatkovici, reusea sa scoata din tara casete filmate in Piata Operei, prin care Occidentul si Europa Libera au putut afla ce se intampla la Timisoara.

Dupa Revolutie, Ioan Chis nu a fost nici consilier, nici primar, nici parlamentar; a ramas strungar si si-a injghebat o firma din care a putut trai. Cele de trebuinta gospodariei le are din propria curte: are doua sere in care cultiva tot ceea ce se poate, de la legume si fructe autohtone pana la cele exotice.

"Nu ma plang, nu sunt nemultumit pentru mine. Eu am o meserie, un rost. Suferinta mea se refera la asteptarea pe care cei mai multi dintre romani o au: sunt liberi, pot fi intreprinzatori, sa faca ceva pentru ei si, daca pot, sa participe cu ceva si la banul public, prin succesul lor. Avem milioane de asistati social, ceea ce este inadmisibil. Eu sunt intreprinzator particular. Media pe care eu o platesc lunar la bugetul de stat este de 3.500 de euro", spune Chis. El nu asteapta nimic de la stat. Ba da, un singur lucru: sa-l lase in pace.

"Statul mai mult ma incurca pentru ca modifica legile de la o zi la alta. Fiecare guvernare vine cu programe si legi noi, totul este in perpetua schimbare, nu mai stii pe ce sa te bazezi. Nu este bine. La fel e si in Justitie, unde legea nu se aplica, ci se interpreteaza", crede revolutionarul, suparat si pentru ca "magistratul judeca dupa cum ii dicteaza constiinta, nu dupa probele de la dosar". De aceea, crede el, "democratia din Romania e cam stupida".

Este constient de faptul ca emotiile sunt prea puternice pentru o viata de om. De aceea, crede el, nici nu e bine ca printr-o astfel de experienta sa treci de doua ori.
"Este pentru prima data, in 20 de ani, cand cineva din presa ma cauta si vrea sa vorbeasca cu mine. Altii au fost cei care au ocupat ecranele, iar televiziunile i-au acceptat si au devenit invitati permanenti ai acestora", a spus Chis.

Revolutionarul este mahnit ca, in cei 20 de ani, "tara s-a dus pe rapa: am vandut potentialul economic, am vandut apartamentele de stat pe bani de chibrituri, casele nationalizate pe bani de tigari si fabricile pe o sticla de whisky", iar azi nu mai avem nimic. "Ma mir ca nu am pierit, de unde si cu ce vom plati toate aceste datorii? Ce mai vindem? Pe luptatorii Revolutiei, pentru ca ei sunt vinovati ca au adus libertatea in tara. In Roma antica aveau circ si paine, azi avem numai circ", incheie, trist, Chis.

Ne despartim pe o ninsoare puternica. "Presedintele" autoproclamat al Romaniei, din 20 decembrie 1989, isi ia bicicleta si pleaca spre casa. Pare un urias coborat din munti, neadaptat modernismului orasului, care se retrage in pestera lui. Desi am fost avertizata, inainte de a vorbi cu el, ca este foarte scump la vorba, nu a fost deloc asa. Ioan Chis vorbeste foarte mult, daca stii sa-l lasi sa vorbeasca. Este un om care nu are stavile la vorba, pentru ca este sincer si nu se teme ca vorbind i-ar putea scapa vreun lucru necugetat. Crezul lui este ca e un independent care nu asculta decat de Dumnezeu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă