25.5 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSpecialPrimul monument al Holocaustului rromilor, inaugurat în Bucureşti

Primul monument al Holocaustului rromilor, inaugurat în Bucureşti

Primul monument care comemorează Holocaustul romilor a fost dezvelit la Muzeul Culturii Romilor din Bucureşti, azi, în prezenţa câtorva dintre supravieţuitorii deportărilor din Transnistria, a unor reprezentanţi ai societăţii civile şi a europarlamentarului Damian Drăghici, consemnează Mediafax într-un amplu material.

"La 71 de ani de la această problemă uriaşă din istorie, am realizat monumentul Holocaustului romilor. La 2 august, pe când mă aflam la o dezbatere pe această temă, mi-a venit ideea şi am promis că, până astăzi, realizăm acest monument. L-am construit într-o săptămână, am făcut tot ce-am putut mai bine. El conţine trei simboluri: în primul rând, rugina, apoi lumânările şi sârma ghimpată şi roata romilor – jumătate închisă, jumătate deschisă", a declarat pentru MEDIAFAX Damian Drăghici, membru al Parlamentului European şi unul dintre iniţiatorii acestui proiect.

"Cel mai important este că aceşti oameni nu au supravieţuit doar deportării în Transnistria, au supravieţuit în viaţă. Cum e să vii, la 12 ani, fără părinţi, fără nimic şi să o iei de la capăt?! Asta e mai greu decât supravieţuirea în sine", a mai spus acesta.

"Este primul monument al nostru care reprezintă Holocaustul romilor, după 25 de ani de la Revoluţie, şi, aşa cum am mai spus, nouă, fiind creştini, nu ne place să fim îngropaţi la altcineva la groapă. Noi aveam înainte un monument, dar era lângă al altcuiva, nu era doar al nostru", a explicat europarlamentarul.

Potrivit lui Damian Drăghici, acest monument va fi mutat peste câteva săptămâni din curtea muzeului în Parlamentul European, iar, până la sfârşitul anului, va exista un altul care va fi montat într-un spaţiu public, cu vizibilitate maximă, în Sectorul 3 al Capitalei.

"The sun will rise and so will we, again and again and again" stă scris, purtând semnătura lui Drăghici, pe monumentul dedicat comemorării zecilor de mii de romi din România victime ale deportării în Transnistria, între 1942 – 1944. Acesta a fost ridicat cu sprijinul Fundaţiei Bright Light şi al Organizaţiei Romani Criss.

La evenimentul inaugural, din cadrul festivalului Pakivalo (onorabil, n.r.), care se desfăşoară în perioada 6 – 8 august, la Muzeul Culturii Romilor, s-au ţinut două momente de reculegere – pentru victimele Holocaustului şi pentru a comemora doi ani de la moartea lui Nicolae Gheorghe, sociolog şi activist, premiat în 1992 de Guvernul francez pentru drepturile omului.

Actorul Florin Zamfir a recitat câteva versuri, în limbile romani şi română, care vorbesc despre viaţa romilor, iar doi dintre supravieţuitorii romi ai deportării au povestit, în câteva cuvinte, chinurile la care au fost supuşi împreună cu alte sute de familii în acea perioadă.

Artistul Vasile Ionescu a vorbit despre "întoarcerea la memoria reală a romilor". "Trebuie să ne asumăm şi binele şi răul. Să fii rom înseamnă a-ţi conştientiza soarta, că eşti nefericit, fără noroc", a încheiat acesta.

Data de 2 august a fost recunoscută ca Ziua memorială a Holocaustului european al romilor, iar antigipsismul este văzut ca o atitudine incompatibilă cu valorile Uniunii Europene, prin Rezoluţia adoptată de Parlamentul European în data de 15 aprilie, potrivit unui comunicat  oficial.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă