A existat o revoluţie, dar… s-a furat. Democraţia a pierdut lupta în Egipt. Referendumul constituţional, aprobat de o majoritate covârşitoare (77,2 la sută), va duce la organizarea prematură de alegeri, avantajând vechile elite politice şi extremismul religios, mai ales Frăţia Musulmană, şi împiedicând consolidarea grupărilor reformiste.
Luna trecută, Frăţia Musulmană recunoştea la televiziunea Al-Jazeera că nu a participat în nici un fel la protestele de la Cairo. Corect. Organizaţia, pe atunci încă interzisă în Egipt, se declara neinteresată de obţinerea preşedinţiei sau a unor posturi într-un guvern de coaliţie.
Armata a făcut înţelegere cu Frăţia. Recentul referendum, care deschide calea către organizarea imediată de alegeri generale, i-a luat pe nepregătite pe revoluţionari. Textul a fost stabilit de un comitet numit de armată, fără nici o dezbatere publică. Electoratului i s-a dat posibilitatea înşelătoare să accepte sau să respingă în ansamblu cele opt articole ale documentului. Unele remediază formal probleme grave, limitând de pildă mandatul preşedintelui la patru ani, cu posibilitatea realegerii o singură dată. Principalul element însă e organizarea rapidă a alegerilor.
Propaganda musulmană a răspândit zvonuri cum că votul împotriva referendumului pune în pericol Articolul 2 al Constituţiei ce stabileşte Legea Islamică drept bază a dreptului egiptean. Pe străzi au apărut inscripţii de genul: „Dacă votezi nu, eşti cu America şi Baradei; dacă votezi da, eşti cu Dumnezeu.” Îndoctrinarea s-a făcut masiv pentru a activa politic diferenţele religioase: musulmanii votează pro, copţii şi ateii votează contra.
Reformiştii s-au opus referendumului. S-a votat contra în oraşele mari, Cairo şi Alexandria. Provincia a votat pentru. Câştigătorii sunt Frăţia Musulmană şi resturile vechiului partid care a dominat politica egipteană în ultimele decenii. Liderul revoluţiei laice din Egipt, regretabil-de-necarismaticul Mohamed ElBaradei, fost înalt oficial la ONU, laureat al Premiului Nobel, şi potenţial candidat la preşedinţie din partea democraţilor, a fost atacat cu sticle şi pietre când s-a dus să voteze la referendum. Între timp, armata e deja deasupra legii. Pe 9 martie, militarii au risipit cu forţa manifestanţii din Piaţa Tahrir. S-au făcut vreo 200 de arestări în rândurile susţinătorilor democraţiei. Mulţi au fost torturaţi cu electroşocuri, bătuţi, umiliţi. Demonstrantele prode-mocraţie necăsătorite au fost dezbrăcate şi supuse la umilitoare „teste de virginitate” în prezenţa militarilor. Vae victis.
Orice asemănare cu alte revoluţii furate este întâmplătoare?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
