14.1 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialPrimarul din Alba Iulia, scos de sub urmărire penală de DNA

Primarul din Alba Iulia, scos de sub urmărire penală de DNA

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi alţi şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei, cercetaţi de DNA Alba Iulia într-un dosar de corupţie privind transportul local din municipiu, au fost scoşi de sub urmărirea penală de procurorii anticorupţie, susţin surse apropiate anchetei, conform Mediafax.

Surse apropiate anchetei au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi alţi şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei, printre care secretarul instituţiei, Marcel Jeler, viceprimarul Paul Voicu şi fostul viceprimar Ioan Bogăţan, în prezent consilier local, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul în care erau cercetaţi ca învinuiţi pentru infracţiuni privind acordarea unor subvenţii pentru transportul local.

Potrivit surselor citate, Hava şi ceilalţi angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei Alba Iulia au fost cercetaţi pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor şi pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii DNA Alba Iulia au dispus ridicarea sechestrului asiguratoriu instituit în timpul instrumentării cazului atât pentru primarul Mircea Hava, cât şi pentru ceilalţi şapte învinuiţi.

Citeşte şi Noul lider al PNL Alba Iulia: “Mircea Hava, nici nu ştii cât de mic începi să fii”

Sursele citate au declarat că în acelaşi dosar a fost cercetat şi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate, pentru complicitate la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor. În cazul acestora, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în înşelăciune şi s-a decis menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor.

De asemenea, DNA Alba Iulia a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în care sunt implicaţi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Pe parcursul cercetărilor, în acelaşi dosar, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi şase primari de comune – membri în Comitetul Director al Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba – Transport Local, au fost acuzaţi şi de neglijenţă în serviciu, însă DNA Alba Iulia a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare şi în acest caz.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PDL), a fost cercetat, începând din 2012, de DNA Alba Iulia, într-un dosar de corupţie care viza acordarea ilegală a unor subvenţii societăţii care realizată transportul local în municipiu respectiv SC Societatea de Transport Public SA Alba Iulia.

Pe lângă Hava, în dosar au fost certaţi şi şapte angajaţi ai Primăriei, printre care şi cei doi viceprimari de la acea dată, Ioan Bogăţan şi Paul Voicu, ambii membri PDL.

În acelaşi dosar au fost cercetaţi şi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate.

În cazul tuturor persoanelor cercetate procurorii anticorupţie au impus atunci sechestrul asupra bunurilor.

În martie 2012, surse din cadrul anchetei declarau, corespondentului MEDIAFAX, că în dosar sunt cercetate în total 11 persoane, printre care primarul din Alba Iulia Mircea Hava, viceprimarii de atunci Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, secretarul primăriei Marcel Jeler, directorul Direcţiei Economice, Teofila Ţâr, dar şi angajaţi ai Societăţii de Transport Public Alba Iulia, printre care şi directorul general, Stelian Nicola.

Primăria municipiului Alba Iulia a prelungit, în toamna anului 2011, contractul încheiat cu Societatea de Transport Public Alba Iulia, firmă care realizează transportul public în municipiu. Firma a beneficiat şi de o serie de subvenţii acordate de administraţia locală, cea mai mare parte dintre acestea pentru susţinerea gratuităţilor de care beneficiază pensionarii din Alba Iulia pentru transportul local.

Cele mai citite

Ianis Hagi, pasă de gol și cartonaș roșu la meciul 100 pentru Rangers!

Revenit pe teren după o lungă absență, Ianis Hagi a reușit să ofere un assist, dar a încheiat partida cu o eliminare în meciul...

3 întrebări pe care să i le adresezi medicului stomatolog cu ocazia unui consult de rutină

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Ousmane Dembele ar putea să-și încheie rapid aventura la PSG

Ousmane Dembele ar putea să-și finalizeze rapid cariera la Paris Saint-Germain, având în vedere recentul incident în care a fost exclus din lot pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă