Primariile botosanene risca sa ramana fara bani in cazul in care Guvernul nu va lua nicio masura pana la sfarsitul anului. Vicepresedintele CJ Botosani, Dorin Ciustea a declarat ca suma totala solicitata de unitatile adminsitrativ-teritoriale pentru acoperirea unor capitole bugetare se ridica la peste 200 de miliarde de lei vechi. Cele mai multe fonduri au fost solicitate pentru cheltuieli de personal, pentru invatamant, pentru intretinerea drumurilor. "E singurul an in care Guvernul nu a facut pana acum nicio rectificare de buget. La ora actuala noi avem un dosar intreg de la Consiliile Locale care ne cer bani, iar suma e mare. Numai pentru sumele de echilibrare solicitarile se ridica la 200 de miliarde de lei. Au fost niste alocari de fonduri mai mult pentru alte judete, mai putin pentru judetul Botosani. Cred ca Guvernul nu e in stare sa discearna prioritatile", a declarat Dorin Ciustea, vicepresedintele CJ Botosani. "Noi am centralizat aceste sume si am adus la cunostinta Directiei Generale a Finantelor Publice pentru ca ele gestioneaza de anul acesta bugetele comunelor", a mai spus Ciustea. Potrivit acestuia, cele mai mari sume le-au solicitat orasele Darabani, Saveni, stefanesti, dar si comunele Concesti, Cosula, Broscauti, Copalau.