8 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialPrimaria, obiectiv pentru democrati

Primaria, obiectiv pentru democrati

Membrii Biroului Permanent Judetean al Partidului Democrat au aprobat constituirea unui grup politic cu rol direct in monitorizarea si intensificarea activitatii politice in localitatea Corbu. Democratii s-au mobilizat in perspectiva alegerilor locale pentru functia de primar, scrutin programat pe 2 iulie. Responsabilitatile legate de promovarea candidatului PD au fost incredintate vicepresedintelui Senol Zevri, care se va ocupa de derularea campaniei in care au fost cooptati Doru Calapod, Doina Basescu, Narcis Amza, Paul Branza si Mihai Petre. Prin desemnarea acestui grup politic, Partidul Democrat doreste impulsionarea activitatii in comuna Corbu, astfel incat sondajul prin care se urmareste identificarea candidatului Aliantei sa fie favorabil Ioanei Jidovu.

Vot pentru Manafu

BPJ al PD si-a afirmat, in unanimitate, sustinerea pentru Ionel Manafu, directorul general al Directiei Apelor „Dobrogea-Litoral”. Conducerea organizatiei a considerat gestul necesar ca urmare a nenumaratelor atacuri care l-au avut ca tinta pe directorul DADL, implicat in aplicarea normelor legate de administrarea plajelor de pe litoral. Manafu a prezentat colegilor de partid un raport de activitate, cu accent pe sezonul estival. Concluzia membrilor BPJ a fost ca punerea in aplicare a legislatiei in domeniul plajelor a contravenit intereselor unor grupuri sau persoane ale caror interese au fost atinse prin aplicarea strategiei privind litoralul. In discutie a fost luata si posibilitatea ca majoritatea consilierilor municipali de la Constanta sa nu aprobe planul de zona pentru plaje, caz in care castigatorii licitatiilor nu isi vor putea desfasura activitatea. Biroul Permanent Judetean l-a mandatat pe Ionel Manafu sa propuna Guvernului solutii pentru rezolvarea problemei. Tineretul Democrat a programat, pentru 18 iunie, convocarea Consiliului Judetean de Coordonare, for ce trebuie sa desemneze conducerea organizatiei. Tudorel Calapod, presedintele executiv al organizatiei de seniori, a fost insarcinat sa supravegheze desfasurarea alegerilor in cele mai bune conditii.
In alta ordine de idei, responsabilii de zona trebuie sa pregateasca rapoarte de activitate, pe care trebuie sa le prezinte peste doua saptamani, in care trebuie sa se regaseasca date privind activitatea, din punct de vedere politic, si potentialii candidati pentru alegerile din 2008.

Cele mai citite

VIDEO Percheziții de amploare în județul Ialomița. Peste 200 de polițiști participă la acțiuni

Peste 200 de polițiști și alte forțe de ordine au desfășurat, miercuri dimineață, 17 percheziții în localitatea Bărbulești, județul Ialomița. Acțiunile au vizat persoane...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

S-a stins din viață deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României

Deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României (CCR), a murit, a anunțat senatorul PSD Laura Moagher marți seară. Moagher a...
Ultima oră
Pe aceeași temă