Invatamantul „Step by Step” sau pe intelesul tuturor „Pas cu Pas” prinde din ce in ce mai mult teren in fata celui traditional. Datorita acestui lucru, in acest an scolar 2006-2007 va functiona si prima clasa de acest gen la gimanziu, noutate pentru judetul nostru. Astfel, la Scoala 3 din Focsani, elevii care tocmai au terminat clasa a IV-a Step by Step vor continua sa invete in sistemul educational in acest stil alternativ. Felicia Crisa, directorul Scolii 3, a precizat ca se va infiinta o astfel de clasa doarece au fost solicitari din partea parintilor. „Parintii au solicitat continuarea acestei forme de invatamant si la gimnaziu. Acestia sunt multumiti pentru ca mai scapa de viitoarele pregatiri in particular”, a afirmat Felicia Crisa. De asemenea, aceasta a mai precizat ca in prima parte a zilei elevii vor avea un program normal, dupa care vor lua masa la scoala, iar de la 14.00 la 16.00 elevii vor lucra pe grupe, isi vor efectua temele sau vor primi explicatii aprofundate la unele materii la care nu au inteles lectia predata in ziua respectiva. „Am primit aprobarile de la Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea, iar profesorii vor participa la cursuri de formare in alternativa step”, a declarat Felicia Crisa. La nivelul judetului Vrancea vor functiona in urmatorul an scolar 2006-2007 aproximativ 26 de clase „Step by Step” in invatamantul primar. Acest sistem modern a fost implementat in urma cu sase ani, astfel ca in vara anului scolar viitor, sapte clase vor ajunge la finalul ciclului primar.