Momente cheie în 2016: supravieţuirea UE şi alegerile prezidenţiale din SUA

Peste tot în lume asistăm la o contestare masivă a Ordinii Mondiale Liberale, dominată de valorile occidentale ale drepturilor omului, democrației și dreptului internațional. În ultimii ani, acest val de contestare globală și-a găsit un lider în Rusia lui Vladimir Putin, care a devenit cea mai distructivă forță geopolitică a lumii. În măsura în care acest atac la ordinea liberală vine de multe ori din interiorul țărilor occidentale – de multe ori cu încurajarea și susținerea Moscovei – rolul de lider al Occidentului și de apărător al valorilor sale trebuie preluat din nou de Statele Unite și de aceea alegerile prezidențiale din America reprezintă cel mai important eveniment global al lui 2016. Cum de rolul Rusiei și de răspunsul pe care ar trebui să îl primească ne vom ocupa separat într-un alt material, aici ne vom concentra asupra Statelor Unite, Europei și Asiei.

Europa este slabă și nu nici nu are șanse să se redreseze prea curând. Dimpotrivă, semnele sunt îngrijorătoare. Criza grecească a pus la grea încercare coeziunea zonei euro, care nu a putut fi salvată decât în ultimul ceas, printr-un tur de forță care are puțin, dacă are ceva, de-a face cu democrația. Prin comparație însă cu ceea ce a urmat, criza elenă pare un episod din vremurile bune, iar Alexis Tsipras un tip simpatic.

Criza refugiaților a aruncat în aer și ceea ce mai rămâsese din solidaritatea europeană. În fața perspectivelor reale de destabilizare internă, statele au recurs la măsuri naționale de protejare a propriilor granițe punând între paranteze generoasele reguli europene. Prima victimă, spa­țiul Schengen de liberă circu­lație, care în prezent este literă moartă, indiferent cum ar dori liderii europeni să îmbrace acest eșec. Decizia și refuzul subsecvent al unor state de a stabili cote obligatorii de refu­giați între membrii Uniunii Europene nu a făcut nimic pentru a detensiona situația, care s-a agravat și mai mult.

Peste toate au venit atacurile teroriste de la Paris, care au scos la iveală vulnerabilitatea întregului continent la terorismul islamic. Dintr-o dată, paradisul postmdern european era destrămat și UE realiza că nu poate func­ționa normal când în ­apropierea granițelor sale au loc catastrofe cum este aceea din ­Siria.

De aceste crize succesive au profitat de fiecare dată forțe politice populiste – de stânga sau de dreapta – care contestă însăși ordinea europeană și ideea de Uniune și care își găsesc din ce în ce mai mult inspirația în trecutul naționalist sau în autoritarismul de factură rusă. În Franța, partidele tradiționale au fost nevoite să recurgă la scheme complicate de colaborare la limita democrației pentru a bloca accesul la putere al Frontului Național, dar amenințarea pe care o reprezintă Marine Le Pen și partidul ei este departe de a fi trecut. Traumatizată de atacurile teroriste, bulversată politic din interior și cu un președinte slab, Franța nu mai pare capabilă să furnizeze leadership-ul politic al continentului, astfel că întreaga povară politică de redresare a continentului stă acum pe umerii Germaniei și ai Angelei Merkel, ea însăși vulnerabilizată intern de deciziile contradictorii luate în criza refugiaților. Aceasta este o situație potențial periculoasă, pentru că niciodată soarta Uniunii nu depins atât de mult de un singur lider și de o singură țară. Chiar și prezumând cele mai bune intenții din partea Berlinului, Germania nu are nici tradiția liberală, nici anvergura și experiența geopolitică necesare pentru a furniza garanția că poate să ia cele mai bune hotărâri pentru un continent.

Testul cel mai important pentru Uniunea Europeană va fi referendumul privind rămânerea sau ieșirea Marii Britanii din UE. Este un adevăr simplu că de la aderarea Marii Britanii, Europa a devenit mai liberală, iar piața europeană mai deschisă și mai competitivă și că o Europă fără Marea Britanie ar fi o Europă mai puțin liberală. Din nefericire, una dintre bătălii se va da tocmai pe teritoriul liberei cir­cu­lații, pe care Londra o vrea restrânsă. De aceea chestiunea imigrației va domina mai mult sau mai puțin la vedere dezbaterea europeană în 2016 pentru că de rezolvarea ei ar putea depinde supraviețuirea UE. Iar UE are nevoie acum, cu amenințarea islamistă din sud și amenințarea geopolitică din Est, de toată puterea pe care este în stare să o adune.

În America soarta alegerilor prezidențiale va fi decisă în următoarele două sau trei luni, iar rezultatul depinde de numele unui singur om: Donald Trump. Dacă după Super Tuesday, ziua de marți din februarie sau martie când cele mai multe state votează în alegerile primare, Trump se va detașa în candidatul favorit al Partidului Republican, atunci alegerile din noiembrie vor fi câștigate de candidatul demo­crat,cel mai probabil Hillary Clinton. Dacă republicanii îl vor nominaliza pe Trump la Con­venția din iunie, atunci vor pierde alegerile pentru că Trump nu este capabil să mobilizeze nici măcar întreaga bază conservatoare, darămite inde­pen­denți și democrați ca să își asigure victoria. Dacă Trump pierde alegerile primare, dar continuă campania ca independent, atunci va canibaliza voturile republicane, asigurând victoria pentru Clinton. Singura șansă ca republicanii să câștige este ca Trump să se retragă cât mai repede din cursă.

Problema este că Statele Unite și lumea au nevoie de o nouă abordare, care să rupă cu cei opt ani de mandat Obama. Din incompetență, lipsă de interes pentru problemele mondiale, din rațiuni ideologice sau din toate aceste motive, adminis­trația Obama a gestionat o retragere geopolitică a Americii din lume renunțând la rolul de hegemon și acceptând de bună-voie instaurarea așa-numitei „lumi multipolare”. Din păcate, teritoriul de pe care s-a retras America a fost ocupat de forțele întunecate ale haosului și autocrațiilor anti-liberale. Pentru ca ordinea liberală să supraviețuiască este nevoie ca la Casa Albă să se instaleze cineva conștient de riscurile globale și hotărât să reafirme rolul Americii în lume. Dacă Hillary Clinton este capabilă să își asume această misiune este greu de prezis, având în vedere că mandatul în fruntea Departamentului de Stat nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Două lucruri pe care trebuie să le împiedice de urgență viitorul preșe­dinte american este ca Rusia să creeze o falie între Statele Unite și Europa și ca alianța Rusia-Iran-Siria să devină forța dominantă în Orientul Mijlociu și să confiște lupta împotriva Statului Islamic.

Am ales să vorbim mai puțin despre Asia în primul rând pentru că în 2016 China se va confrunta cu două probleme interne grave. O reducere a ritmului de creștere economică, care va crea probleme în interior, dar și economiei globale, al cărei PIB va scădea, iar al doilea este campania anticorupție sau de consolidare a propriei puteri de către președintele Xi Jinping. Dacă nu recurge la vreo acțiune nesăbuită în Marea Chinei de Sud, nu ar trebui să ne așteptăm la evoluții majore în această regiune.

Bineînțeles, trăind în era „lebedelor negre”, nu putem spune ce evenimente neprevăzute vor marca în mod dramatic soarta lumii în 2016. Dar, în limitele rezonabilului, putem spune că lumea liberă va trebui să se lupte serios să rămână liberă și în anul ce va urma.