26.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialPreturi majorate, termene amanate la "Henri Coanda"

Preturi majorate, termene amanate la „Henri Coanda”

Dupa un an de la intreruperea lucrarilor de constructie in cartierul „Henri Coanda”, Agentia Nationala pentru Locuinte a obtinut o noua autorizatie pentru continuarea proiectului. Lucrarile de constructie vor fi reluate din aceasta luna, iar detinatorii de loturi au fost anuntati ca vor trebui sa semneze acte aditionale la contract din cauza majorarii preturilor la locuinte.
Cartierul „Henri Coanda”, care urmeaza sa se dezvolte pe mai bine de 100 de hectare, este impartit in doua zone aflate in administrarea Primariei sectorului 1 Bucuresti, respectiv a consiliului local Voluntari, judetul Ilfov.
O parte din firmele de constructie au renuntat la contracte
Noua autorizatie de construire obtinuta de ANL pentru continuarea lucrarilor de executie a locuintelor cu credit ipotecar din zona Voluntari a cartierului "Henri Coanda” are o perioada de valabilitate de 24 luni. Ordinul de reincepere a lucrarilor sistate in aceasta zona a fost emis in data de18 septembrie a.c.
Incepand de ieri, ar fi trebuit sa se incheie acte aditionale la contractele de construire, prin care se vor majora preturile locuintelor cu 5%.
ANL a contactat cele 11 firme care aveau contracte incheiate cu aceasta pentru executarea lucrarilor de constructie a caselor din zona Voluntari a cartierului si le-a solicitat punctul de vedere in ceea ce priveste reluarea lucrarilor de constructii. In urma discutiilor si comunicarilor dintre agentie si aceste firme, a rezultat faptul ca doar trei dintre acestea doresc sa continue lucrarile contractate deja, in cazul celorlalte firme procedandu-se la cesionarea lucrarilor ce le reveneau prin contractele initiale catre alte societati de constructii. O parte din lucrarile respective au fost pana la aceasta data preluate prin cesionare de catre alti constructori, restul facand obiectul unor contracte de cesiune in curs de perfectare si semnare. Lucrarile de constructie ar fi trebuit reluate ieri.

"Pretul ferm”, recalculat

Inca de la infiintarea ANL, procedurile pentru obtinerea unui credit ipotecar mentionau ca "pretul locuintei este ferm”, o eventuala modificare a pretului fiind admisa doar in cazul unei inflatii mari, dupa reevaluarea plafoanelor maximale de cost. "Valoarea lucrarilor contractate in conformitate cu oferta adjudecata prin licitatie este ferma pana la predarea acestora, conform contractului de antrepriza generala, care se incheie intre ANL si antreprenorul general, castigator al licitatiei”, se stipula in normele ANL.
O modificare a costurilor de construire era prevazuta sa fie doar un "accident” si sa aiba loc cel mult o singura data pe durata contractului dintre ANL si beneficiar.
In astfel de cazuri, beneficiarii de credite pentru construirea unei locuinte pot solicita ANL suplimentari de credit, care insa nu vor putea fi acordate decat dupa o noua verificare a solvabilitatii solicitantilor. Majorarile de preturi pentru casele care urmeaza sa fie finalizate pe loturile din Voluntari sunt probabil urmarea unor factori cumulati rezultati din intarzierile foarte mari ale proiectului, renegocierea unor contracte cu unii constructori, inflatie, majorari de preturi la materiale, lipsa de fonduri.

Primele case trebuiau sa fie gata in 2005

Proiectul cartierului a fost anuntat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului inca din 2003, lucrarile fiind intarziate si uneori suspendate temporar, in principal, din cauza cererilor de revendicare, dar cateodata si a lipsei de fonduri pentru infrastructura. La demararea proiectului, atat ministrul MTCT din acea vreme, cat si fostul director ANL anuntasera ca primele case vor fi date in folosinta in anul 2005.
Abordarea haotica a proiectului si cererile ulterioare de revendicare ale unor persoane fizice au intarziat o perioada de aproape doi ani finalizarea vreunei constructii, spre disperarea sutelor de detinatori de loturi care incheiasera contracte si facusera imprumuturi considerabile la bancile agreate de ANL.
In zona Voluntari, unde se solicitase restituirea a 26,6 ha de catre o persoana fizica, lucrarile de constructie au fost sistate printr-o sentinta civila a Judecatoriei Sectorului 1, in luna septembrie 2005, fiind reluate abia in aceasta luna. Reprezentantii MTCT si ANL au anuntat ca primele case vor fi finalizate abia in toamna 2007.

Sute de mii de euro pentru conservarea lucrarilor

Pentru intreg ansamblul, Agentia Nationala pentru Locuinte a semnat deja aproape 1000 de contracte de mandat si peste 500 de contracte de construire. Valoarea totala a proiectului a fost estimata la peste 210 milioane de euro, din care mai bine de 120 milioane de euro erau destinate lucrarilor de drumuri si utilitati. Autoritatile locale au incheiat contracte, inca de la inceputul acestui an, pentru realizarea drumurilor interioare si tehnologice pentru cartierul "Henri Coanda”.
Pe aceste terenuri urmeaza sa se construiasca 1127 de case individuale cu credit ipotecar, dar si locuinte colective (226 garsoniere si 558 de apartamente cu doua camere) pentru tineri, destinate inchirierii. Deocamdata, eforturile ANL sunt indreptate spre finalizarea caselor cu credit ipotecar si a infrastructurii. Tot pe acest amplasament se vor construi drumuri si unele obiective sociale (scoala, gradinita, sectie politie, magazine etc., pentru deservirea viitorilor locuitori ai cartierului). Planul de urbanism zonal pentru terenul situat in sectorul 1 prevede construirea a 520 de case, pentru comuna Voluntari PUZ-ul mentionand un numar aproximativ egal. La data intreruperii lucrarilor in Voluntari, erau incepute 210 case. Conform unui raport de expertiza tehnica de evaluare imobilara efectuat cu putin timp inainte de suspendarea lucrarilor, valoarea lucrarilor incepute era de 3,5 milioane de euro, suma necesara pentru conservarea lucrarilor fiind de 411 mii de euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă