Surse din fosta Direcție de Informații Externe (DIE) a Securității susțin că Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ar fi fost ofițer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM), potrivit Press One. Jurnaliștii susțin că Isărescu ar fi fost recrutat ca ofiței în 1971, înainte de finalizarea studiilor de la Academia de Științe Economice, și în același an a fost angajat la IEM.
Sursele din SRI au precizat că, după apariție articolelor din România Liberă în care se spune că Mugur Isărescu a semnat note informative sub numele de cod “Manole”, SRI a declanșat o anchetă pentru identificarea persoanei care s-a ocupat de inventarierea documentelor, pe motiv că aceasta nu ar fi "periat" suficient de bine dosarul Institutului de Economie Mondială înainte de a-l trimite la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în anul 2008.
“Documente aflate în arhiva CNSAS demonstrează că Institutul de Economie Mondială a funcţionat ca una dintre instituţiile deplin conspirate ale spionajului extern din perioada regimului Ceauşescu. În cadrul IEM funcţiona şi o divizie specială, folosită pentru legendarea şi trimiterea în străinătate a unor ofiţeri acoperiţi, căreia i s-a dat numele de "Grupul Operativ Negoiu". De-a lungul timpului, Departamentul Securităţii Statului a deschis cel puţin trei dosare care au vizat IEM, aşa cum reiese din documentele de la CNSAS”, scriu jurnaliștii.
Iar documentele arată cu din cei aproximativ 170 de angajați ai Institutului, mai mult de 1/3 (aproape 60), în anul 1979, erau ofițeri acoperiți ai UM 0544.
Dar faptul că, în dosarele de la CNSAS, nu se găsește și dosarul lui Mugur Isărescu ar fi din pricina faptului că, dacă o persoană cu o anumită calitate în fosta Securitate a rămas în activitate şi după 1990, dosarul său de dinainte de 1989 nu se declasifică şi nici nu se predă la CNSAS.
Potrivit PressOne, Mugur Isărescu ar fi fost recrutat încă din studenție, dar numai cu ajutorul unor diferite persoane (colonelul Victor Dorobanțu și cumnatului lui Isărescu, Mihai Croitoru).
“Victor Dorobanţu a intervenit la ofiţerul DIE care se ocupa de selecţia viitorilor absolvenţi de ASE. Pentru a-i mări şansele, Dorobanţu l-a prezentat pe Mugur Isărescu ca fiind "nepotul său" şi a insistat să se numere printre cei patru studenţi aleşi.
Isărescu a fost a cincea persoană pe lista absolvenţilor Facultăţii de Comerţ Exterior care au fost selectaţi pentru a deveni ofiţeri acoperiţi ai spionajului extern la Institutul de Economie Mondială.
Premierul Maurer a aprobat, în final, lista cu cinci nume propuse de DIE, deşi acceptul său iniţial vizase doar patru persoane.
Aceleaşi surse susţin că, în martie 1990, Isărescu a fost trimis ca secretar II la Ambasada României din SUA la intervenţia aceluiaşi ofiţer DIE care îl selectase în 1971, deşi acesta nu era diplomat de carieră. Numirea lui Isărescu, în 1990, în poziţia de guvernator al BNR ar fi fost făcută la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, însă purtătorul de mesaj a fost Paul Niculescu-Mizil, mai precizează sursele noastre.
Înalt demnitar în regimul Ceauşescu, fost viceprim-ministru şi membru al Comitetului Politic Executiv al PCR din 1965 până în 1989, Paul Niculescu-Mizil ar fi fost cel care l-a convins pe Ion Iliescu să îl numească guvernator pe Isărescu, pe atunci în vârstă de 40 de ani. O altă propunere făcută de Niculescu-Mizil la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, şi acceptată de Ion Iliescu, a fost numirea lui Eugen Dijmărescu ca ministru în guvernul Petre Roman.
Contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere, Mugur Isărescu a transmis prin intermediul Biroului de Presă al BNR refuzul său de a face orice comentariu pe marginea acestui subiect.
Eugen Dijmărescu nu a putut fi contactat până la publicarea articolului”, precizează sursele din SRI.
Cumnatului lui Mugur Isărescu, Mihai Croitoru a fost ofițer DIE, iar după aceea a deținut diferite funcții de conducere la Ambasada României din SUA, iar în anii ’70 a fost mutat la Ambasada din Marea Britanie, de unde a fost retras în 1978, la cererea Foreign Office – Ministerul de Externe de la Londra –, care l-a suspectat de spionaj. Mihai Croitoru a lucrat apoi în Ministerul Comerţului Exterior, ca şef de cabinet al ministrului, poziţie rezervată exclusiv cadrelor DIE/CIE, iar în ianuarie 1990 a fost retrimis la Ambasada de la Washington, unde a fost coleg cu cumnatul său, Mugur Isărescu, timp de şase luni. Ulterior a fost numit ambasador în Norvegia, iar în mandatul de ministru de Externe al lui Mircea Geoană (2001 – 2004), a ajuns director general în Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
În 1991, după ce Mugur Isărescu a devenit guvernator, la BNR a fost angajat fiul lui Mihai Croitoru (şi, deci, nepot al lui Isărescu), Cristian Croitoru. Acesta a fost mai întâi şef serviciu în Direcţia Informatică, fiind promovat ulterior director adjunct, poziţie ocupată până în 1995, când a părăsit BNR.
Departamentul Securităţii Statului a deschis, de-a lungul timpului, cel puţin trei dosare care au vizat Institutul de Economie Mondială.
Din documentele studiate la CNSAS reiese că primul dosar de Securitate care a vizat activitatea IEM a fost deschis pe 24 iunie 1974 şi era un dosar axat pe contrainformaţii. La acel moment, se numea Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaţionale (ISCEI), denumire care avea să se transforme în Institutul de Economie Mondială abia în 1976. Dosarul “Fundația” a fost deschis, aşa cum reiese din documente, cu scopul de a preveni recrutarea angajaţilor Institutului de către spionii altor state, în special ai SUA şi ai Marii Britanii, şi pentru a contracara scurgerile de informaţii.
Din documentele aflate în dosarul de obiectiv reiese că Oficiul pentru Studierea Dezvoltării Economiei Mondiale era folosit pentru acoperirea misiunilor de spionaj, denumirea legendată fiind "Grupul Operativ Negoiu". Legendare înseamnă crearea unui scenariu, a unei situaţii fictive, cu scopul de a conspira misiuni sau persoane care acţionează sub acoperire. Raportul mai precizează că "pentru coordonarea muncii specifice, în cadrul Institutului funcţionează un grup operativ, format din 4 ofiţeri aparţinând UM 0544".
Dovada că Institutul de Economie Mondială ar fi funcţionat ca unitate deplin conspirată a Securităţii reiese din acelaşi raport:
"În decursul anilor au fost introduşi la acoperire în acest Institut şi au plecat la post 53 de cadre. În prezent (n.r. – anul 1979) se află în pregătire 6 ofiţeri".
Sursa "Manole"
În documentele oficiale ale Institutului de Economie Mondială aflate la CNSAS, Mugur Isărescu ar apărea în calitate de sursă care furniza note informative pentru Securitate, cu numele conspirativ "Manole". Mai mulți cercetători și foști ofițeri din DIE/CIE, consultați în legătură cu procedurile și modalitatea de operare folosite de diverse structuri ale Securității, au precizat că este posibil ca un ofițer deplin conspirat să fie în același timp și sursă.
În situaţia în care un alt ofiţer de Securitate, care se ocupa de o reţea informativă dintr-o anumită instituţie, îi propunea ofiţerului deplin conspirat să devină sursă, acesta nu putea refuza.
Surse din fostul DIE au explicat că un eventual refuz al unui ofiţer acoperit ar fi atras atenţia asupra sa şi ar fi putut duce la o eventuală deconspirare.
Cu toate că Mugur Isărescu a semnat note cu numele de cod “Manole”, În Dosarul de obiectiv "Institutul de Economie Mondială" nu se află nici un angajament de colaborare semnat de Mugur Isărescu şi nici un dosar personal care să îl vizeze.
Într-o Notă din 27 martie 1986, care analiza situaţia contrainformativă a IEM, se menţionează că reţeaua din interiorul Institutului avea 2 rezidenţi, 9 colaboratori, 21 de surse, 13 relaţii operative, o gazdă – casă de întâlniri şi o casă conspirativă, aflate în legătura locotenentului major Ioan Filip. Reţeaua informativă trebuia să urmărească dacă cetăţenii străini erau primiţi în alte spaţii decât cele de protocol sau dacă angajaţii întreţineau relaţii neoficiale cu aceştia.
Un alt amănunt interesant este faptul că la dosar nu se află nicio notă dată de vreun alt coleg care să îl vizeze pe Mugur Isărescu, arată jurnaliștii.
Cum se facea spionarea diplomaților străini
Documentele arată că sursa “Manole”, dar și Eugen Dijmărescu (sursa „Dima”) aveau misiuni de identificare a spionilor străini, în special cei care acționau prin ambasadele SUA și a Marii Britanii, dar și dezinformarea diplomaților străini.
"Surse cu posibilităţi informative în rândul cetăţenilor străini şi al diplomaţilor diverselor ambasade din Bucureşti şi dirijarea lor pe lângă aceştia. Pentru început se va acţiona prin sursele «Manole» şi «Dima» pe lângă diplomaţi de la ambasada SUA şi Angliei, unde sunt cunoscuţi şi invitaţi frecvent."
În cadrul aceluiaşi document sunt făcute şi alte propuneri, care, sub justificarea apărării secretului de stat, urmăreau "dirijarea reţelei informative cu posibilităţi" pentru spionarea unor colegi de serviciu. Din documentele consultate la CNSAS reiese că Mugur Isărescu a dat cel puţin 14 note informative despre colegii de la Institutul de Economie Mondială.
Dosarul de contraspionaj
Cel de-al treilea dosar de obiectiv a fost deschis de Direcţia a III-a cu câteva luni înainte de căderea regimului comunist, în 31 mai 1989, tot sub denumirea "Institutul de Economie Mondială".
Direcţia a III-a de Contraspionaj a Securităţii avea ca obiectiv "organizarea şi desfăşurarea muncii informativ-operative în scopul prevenirii, descoperirii şi lichidării acţiunilor de spionaj şi trădare îndreptate împotriva R.S. România".