Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis joi Parlamentului o cerere de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2012 , care, spre final, ascunde o modificare cu dedicatie pentru Corina Dumitrescu, rectorul Universitatii Dimitrie Cantemir, dar si membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce legea incompatibilitatilor interzice.
Legea CSM spune ca membrii acestui for superior al magistratilor sunt demnitari si incompatibili cu orice alta functie publica, cum ar fi aceea de rector al vreunei universitati.
In mod normal, pentru a evita starea de incompatibilitate, dupa alegerea sa ca membru CSM de catre Senatul Romaniei, Corina Dumitrescu trebuia sa renunte la functia de rector. NU a facut-o, motiv pentru care Agentia Nationala de Integritate a declansat cercetarile privind starea ei de incompatibilitate.
Guvernul a actionat smechereste, fara a indica textul legii, ci doar adaugand un text salvator
Pentru Corina Dumitrescu, Guvernul a emis O.G. 23/2012, invocand modificari la legea statutului magistratilor 303/2004, dar in aceeasi ordonanta, spre final, ascundea smechereste si modificari la legea 317/2004 a CSM . Este vorba, de fapt, de o adaugire, care modifica practic statutul celor doi membrii CSM care provin din societatea civila. Si anume, potrivit acestei ordonante-lege,daca se promulga, cei doi reprezentanti ai societatii civile, alesi de SENAT, nu ar mai avea calitatea de demnitar, deci pot ocupa si alte functii publice, inclusiv aceea de rector.
Iata textul adaugat de Guvern, la initiativa Ministerului Justitiei:
„La articolul 52^1 alineatul (4), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
„b) câte un cadru didactic universitar de la o facultate de drept din cadrul unei universitãţi de cercetare avansatã şi educaţie, astfel cum aceasta este clasificatã potrivit art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, propus de Institutul Naţional al Magistraturii”. Ministrul Justitiei la data semnarii ordonantei era Titus Corlatean, care conduce (sau a condus) şi Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului, inaugurat de Universitatea Dimitrie Cantemir
Precizam ca articolul 52 – aliniat 1 este din legea 317/2004 a CSM, iar in textul initial litera b) nu exista, ci e adaugat de actuala ordonanta. In plus, in Legea Educatiei, invocata in ordonanta, daca nu se adauga acest text, rectorii nu puteau fi si demnitari.
Ce prevede articolul 52, aliniatul 1 din Legea CSM:
Art. 52. – (1) Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar.
Cum motiveaza presedintele tarii cererea de reexaminare legii
„Legea aflată la promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2012 şi totodată, prevede modificarea Articolului 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, stabilind că au calitatea de demnitar judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
În condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, considerăm că nu se justifică diferenţa de statut dintre aceştia şi ceilalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Apreciem că statutul de demnitar nu derivă din calitatea de judecător sau procuror, ci din atribuţiile şi responsabilităţile specifice calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, se impune ca toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii să aibă acelaşi statut”.