31.5 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialPreşedintele R.Moldova va fi ales prin vot direct

Preşedintele R.Moldova va fi ales prin vot direct

Curtea Constituţională a avizat pozitiv marţi proiectul coaliţiei de guvernământ de la Chişinău care propune modificarea prin referendum a articolului 78 din Legea Supremă şi revenirea la alegerea preşedintelui prin votul tuturor cetăţenilor, informează Publika TV citat de NewsIn.

 

Parlamentul are astfel undă verde pentru a examina proiectul în şedinţă plenară. Membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, coaliţia celor patru partide liberal-democrate aflată la guvernare, au convenit ca referendumul să aibă loc pe 5 septembrie. Potrivit Codului Electoral, data referendumului trebuie anunţată cu 60 de zile înainte de desfăşurarea acestuia, prin urmare miercuri ar fi termenul limită de anunţare a datei plebiscitului.

Potrivit portalului Ştirea Zilei, preşedintele comisiei juridice a Parlamentului, Ion Pleşca, a anunţat că legislativul se va întruni miercuri în şedinţă şi va stabili data convocării referendumului la 5 septembrie. Atunci cetăţenii vor trebui să răspundă la o singură întrebare, cu da sau nu: dacă doresc să aleagă prin vot direct preşedintele Republicii Moldova.

Referendumul va fi valabil în cazul în care la urne se vor prezenta o treime dintre alegătorii incluşi în liste. Şeful statului va putea fi ales prin vot direct, dacă jumătate dintre cei prezenţi la referendum vor dori acest lucru.

În acelaşi timp, preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, spune că magistraţii au lăsat posibilitatea deputaţilor să modifice Legea Supremă printr-un consens în Parlament, pentru a evită cheltuielile necesare pentru organizarea plebiscitului. Totodată, după modificarea articolului 78, va fi necesară revizuirea şi altor articole, în special a celor care ţin de atribuţiile preşedintelui republicii.

Publika.md menţionează că din 1990, când a fost instituită funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, legislaţia privind alegerea şefului statului a fost modificată de câteva ori. Iniţial, preşedintele era ales prin vot direct, de către cetăţeni. Din 2000, după o reformă constituţională, Parlamentul desemnează şeful statului.

Funcţia de preşedinte al fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti a fost instituită în 1990 de către Sovietul Suprem. Primul şef al statului astfel ales pentru un un mandat de cinci ani a fost Mircea Snegur, în 1990. Un an mai târziu, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa, iar Snegur a fost reales.

La 29 iulie 1994 a fost adoptată o nouă Constituţie, potrivit căreia durata mandatului preşedintelui a fost redusă de la cinci la patru ani. În anul 2000 s-a decis ca şeful statului să fie ales prin vot secret, de către Parlament. Pentru aceasta este nevoie de votul a cel puţin 61 de deputaţi sau a trei cincimi din numărul de legislatori. Dacă procedura eşuează, este organizat alt tur de scrutin la care participă primii doi clasaţi. În cazul în care niciunul nu acumulează necesarul de voturi, preşedintele dizolvă Parlamentul, dar o singură dată într-un an. Alegerile repetate au loc în cel mult 30 de zile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă