» Traian Sturzu, presedintele Partidului Conservator Piatra Neamt, consilier judetean si candidat pentru fotoliul de primar, a fost eliberat din arest miercuri, 24 octombrie, de judecatorii Curtii de Apel Bacau, dupa ce Tribunalul Bacau emisese pe numele acestuia un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, in data de 19 octombrie.
"Dosarul penal inregistrat cu numarul 5741/110/2007 a fost trimis spre rejudecare la Tribunalul Bacau si a fost anulat mandatul de arestare emis pe numele lui Traian Sturzu, care va fi judecat in stare de libertate", au declarat surse din cadrul Curtii de Apel Bacau. Traian Sturzu a fost arestat dupa un flagrant de luare de mita organizat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Bacau. Acesta profeseaza ca lichidator judiciar in cadrul unei societati de profil si, conform unui comunicat de presa al DNA Bucuresti, a pretins mita de la administratorul unei societati comerciale aflate in faliment, pentru a nu-si indeplini indatoririle privind valorificarea bunurilor unei societati comerciale si pentru a nu demara procedura atragerii raspunderii personale a fostului administrator.
"In data de 18 octombrie 2007 inculpatul Sturzu Traian a fost prins in flagrant delict in timp ce primea suma de 3.000 euro de la denuntator. Din probele administrate pana in prezent de procurori a rezultat ca, in cursul lunii august 2007, inculpatul Sturzu Traian, in calitate de lichidator judiciar desemnat intr-un dosar al Tribunalului Neamt, in prezenta inculpatei Banu Laura, a pretins de la un denuntator suma de 3.000 euro pentru a nu-si indeplini indatoririle privind valorificarea bunurilor unei societati comerciale din judetul Neamt aflate in faliment si pentru a nu demara procedura atragerii raspunderii personale a fostului administrator (denuntatorul). Din probatoriu a rezultat ca anterior Sturzu Traian mai primise sumele de 1.400 RON si 1.100 RON cu acelasi scop", se arata in comunicatul de presa amintit.
Impreuna cu Traian Sturzu, procurorii au retinut-o pentru 24 de ore si pe Laura Banu, consilier juridic, dar instanta Tribunalului Bacau a respins propunerea de arestare preventiva. Banu afirma ca atat ea, cat si Sturzu sunt nevinovati, invocand o chitanta pe care ar fi emis-o pentru banii primiti.