29 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022
AcasăSpecialPreşedintele Obama cere Senatului să aprobe reforma NSA. Ce prevede noua lege

Preşedintele Obama cere Senatului să aprobe reforma NSA. Ce prevede noua lege

Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a cerut Senatul Statelor Unite să voteze "rapid" reforma programului de colectare a datelor telefonice de către Agenția de Securitate Națională (NSA).

Obama a avertizat că blocarea noii legi, denumită numit USA Freedom Act, ar reprezenta un pericol pentru Statele Unite, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Mai avem doar câteva zile", a avertizat Barack Obama. Potrivit acestuia, în absența unui acord încheiat până duminică, NSA va fi obligată să debranșeze serverele care îi permit să colecteze aceste date.

"Nu este vorba de a alege între securitate și respectarea libertăților. Noi am găsit echilibrul corect", a subliniat președintele SUA.

Casa Albă și Camera Reprezentanților au căzut de acord asupra unei legi care să permită în continuare stocarea datelor apelurilor telefonice în Statele Unite, ca oră, durată, număr apelat, dar nu și a conținutului acestora.

Până în prezent, Senatul a refuzat să aprobe textul.

Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Celebra Insulă a Paștelui din Chile se va redeschide în curând turiștilor

Pentru prima dată de când a început pandemia COVID-19, Insula Paștelui, din Chile, se va deschide turiștilor. 1 august este data la care destinația insulară va...

Aproape 300 noi cazuri de infectare cu COVID-19 în România

295 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 132 mai puţin faţă de ziua...

Peste 8.700 de ucraineni au intrat ieri în România

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că, ieri, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 84.254 de persoane,...
Ultima oră
Pe aceeași temă