17.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Erdogan vrea reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, prin orice metodă...

Preşedintele Erdogan vrea reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, prin orice metodă – fie prin lege, fie prin referendum

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că în Turcia s-ar putea organiza un referendum privind reinstituirea pedepsei cu moartea, dacă această decizie nu va fi adoptată de Parlamentul de la Ankara, relatează The Associated Press citată de Mediafax.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA dezaprobă decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU

Departamentul de Stat al SUA a criticat decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU. Decizia are legătură cu...

Rawhi Mushtaha, șeful guvernului Hamas din Gaza, a fost ucis de Israel

Șeful guvernului Hamas din Gaza a fost ucis, a afirmat armata israeliană, potrivit Sky News. Rawhi Mushtaha a fost „eliminat” alături de înalții oficiali de...

Nicușor Dan: Peste 150 de clădiri cu risc seismic vor fi consolidate

Municipalitatea face demersuri pentru consolidarea a peste 150 de clădiri cu risc seismic, iar finanţarea pe care a obţinut-o este de 300 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă