13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialUPDATE. EXCLUSIV.Președintele CSM, Adrian Bordea, nu poate apăra independența procurorilor pentru că...

UPDATE. EXCLUSIV.Președintele CSM, Adrian Bordea, nu poate apăra independența procurorilor pentru că nu a văzut la televiziuni intervenția premierului în cazul “Lukoil”

Adrian Bordea, președintele Consiliului Superioar al Magistraturii, a declarat României Libere că nu poate pune în aplicare principala atribuție a instituției de a garanta independența Justiției față de intervenția celorlalte puteri în actul de Justiție deoarece el nu a văzut la televiziuni declarațiile premierului Victor Ponta, care a ridiculizat sechestrul asigurator impus de procurorii ploieșteni în dosarul "Lukoil" pentru evaziune fiscală și spălare de bani de circa 230 de milioane de euro.

Adrian Bordea a susținut că nu are probe despre faptul că premierul Victor Ponta ar fi intervenit cu declarații în ancheta procurorilor care au impus sechestru asigurator în dosarul Lukoil.

Declarația lui Ponta a fost reluată de mai multe ori în ultimele 20 de ore și dezbătută de toate televiziunile, însă președintele CSM le-a ratat. 

" Nu am probe pentru a putea afirma că a fost o intervenție în actul de Justiție, nu am văzut la televiziune declarațiile premierului. Nu am avut timp să mă uit la televizor. L-am rugat pe domnul George Muscalu ( vicepreședintele CSM – nn)  să aducă informații de la Parchetul Prahova și, după ce vedem despre ce e vorba, vom putea eventual să sesizăm Inspecția Judiciară. In nici un caz nu putem da declarații pentru apărarea independeței Justiției pentru că ar însemna să ne antepronunțăm față de eventualele note ale Inspecției" ne-a declarat Adrian Bordea.

 Reamintim că vineri, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au făcut percheziții la rafinăria Petrotel-Lukoil și în alte locații, au ridicat documente, iar luni au instituit sechestru asigurator pe conturile bancare ale companiei și pe produsele, inclusiv pe cele aflate în conducte, ce urmau a fi comercializate. Sechestrul  este impus de legea penală pentru recuperarea prejudiciului de 230 de milioane de euro. Procurorii suspectează evaziune fiscală și spălare de bani.  De asemenea, procurorii au început urmărirea penală față de directorul general al companiei Petrotel-Lukoil, Andrey Bogdanov.

După acțiunea de vineri a procurorilor, Lukoil a întrerupt activitatea la rafinărie, iar ambasadorul Rusiei la București, Oleg Malgivov,  s-a declarat "foarte îngrijorat de evenimentele desfășurate în jurul rafinăriei Petrotel care aparține companiei Lukoil, precum și de atmosfera care se crează în legătură cu această situație".

La scurt timp după anunțul ambasadorului Rusiei la București, Victor Ponta a făcut o declarație dură la adresa procurorilor care au decis să pună sechestrul asigurator, ridiculizându-i cu afirmația "nu fugeau cu conductele în Rusia". De asemenea, a atras atenția procurorilor asupra faptului că la Lukoil lucrează circa 3000 de oameni care trebuie să-și ia salariile.

După declarația premierului, Parchetul CA Ploiești a anunțat: "La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.Ploieşti să îşi desfăşoare activitatea curentă în condiţii de normalitate cu terţii şi să plătească drepturile salariale şi contribuţiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziţie de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.Ploieşti".

Această replică a Parchetul la declrația premierului se poate interpreta ca executare a indicațiilor transmise de către premierul Ponta.

UPDATE

După publicarea declarațiilor președintelui Adrian Bordea în România Liberă, CSM a postat pe pagina sa următorul comunicat: "Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil".

           

 

Cele mai citite

Trafic de droguri la Brașov. DIICOT a reținut doi inculpați

La data de 25 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea...

Camere video în școli pentru siguranța elevilor

Ligia Deca, ministrul Educației, susține că utilizarea camerelor video în școli va garanta siguranța elevilor. De altfel, instituțiile abilitate și persoanele autorizate vor avea...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă