31.9 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Barack Obama şi-a exprimat regretul că nu a ştiut să comunice...

Preşedintele Barack Obama şi-a exprimat regretul că nu a ştiut să comunice cu americanii

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a exprimat regretul că nu a ştiut să le ofere americanilor „un simţ al unităţii, obiectivelor şi optimism” în perioada de criză, la începutul preşedinţiei sale, potrivit unui interviu, din care au fost difuzate câteva fragmente joi, relatează AFP şi Mediafax.

Întrebat de moderatorul postului CBS care este eroarea pe care o regretă cel mai mult, Obama, care va candida la 6 noiembrie pentru un al doilea mandat prezidenţial în Statele Unite, a răspuns că „eroarea primilor doi ani ai mandatului său a fost să creadă că, în această funcţie, trebuie pur şi simplu să iei decizii politice corecte”.

„Şi acest lucru este important. Dar natura acestei funcţii constă totodată în a explica (lucrurile) americanilor pentru a le oferi un simţ al unităţii, obiectivelor şi optimism, în special în vremuri dificile”, a adăugat preşedintele democrat, care a preluat puterea la începutul lui 2009, în perioada de vârf a crizei economice.

„Când eram candidat, toată lumea spunea că pot susţine un discurs bun, dar se întrebau dacă m-aş putea ridica la înălţimea funcţiei”, a explicat Obama. „Iar în primii doi ani, se spunea «gestionează mai multe probleme în acelaşi timp, dar ne va spune încotro se îndreaptă?» Şi cred că aceste critici erau pe bună dreptate”, a apreciat preşedintele.

Pentru a remedia acest lucru, Obama a declarat că va trebui „să iasă din acest oraş (Washington), să petreacă mai mult timp cu americanii, să îi asculte şi să discute cu ei încotro merge ţara. Va trebui să fac mai multe în acest sens în cel de al doilea mandat”, a conchis Obama în interviul care va fi difuzat duminică şi luni.

Rivalul său republican la prezidenţialele din toamnă, Mitt Romney, a ironizat aceste afirmaţii ale preşedintelui, apreciind că problema nu este forma, ci fondul.

„Preşedintele Statelor Unite este convins că milioane de americani şi-au pierdut casele, locurile de muncă şi resursele pentru că el nu şi-a găsit cuvintele potrivite”, a remarcat Romeny într-un comunicat.

„A fi preşedinte înseamnă a şti să conduci, iar preşedintele Obama nu a ştiut. Nu este suprinzător faptul că americanii îşi pierd încrederea în preşedinţia lui”, a conchis acesta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă