1.2 C
Bucharest
Sunday, 10 December 2023
HomeSpecialPremii princiare pentru elevii din Armeniș și Teregova

Premii princiare pentru elevii din Armeniș și Teregova

Copiii din două comunități din Banat au avut parte de premii mai puțin obișnuite. Altețele Lor Serenissime Principele Alexander și Theodora von Liechtenstein au lansat, alături de două organizaţii de mediu un program şcolar ce vizează elevii din Armeniş şi Teregova, potrivit Radio Reșița.

Aflaţi în vizită în judeţul Caraş-Severin, cei doi membri ai Familiei Princiare de Liechtenstein au solicitat copiilor din cele două comunități idei de proiecte pentru conservarea mediului, proiecte ce vor fi implementate în următorii doi ani. Altețele Lor Serenissime au remarcat şi au premiat două proiecte – construirea unui pod mobil de tranzit destinat animalelor sălbatice care se confruntă cu fragmentarea habitatului şi respectiv reîmpădurirea unor zone grav afectate.

A mai atras atenţia o iniţiativă de colectare a plantelor medicinale în scopul de a fi trimise în ţările sărace unde medicamentele lipsesc, iar natura nu este atât de bogată.

Elevilor remarcaţi le-a fost acordată şi calitatea de membru al organizaţiei GTT – Green Teen Team, ceea ce înseamnă o colaborare continuă cu tineri din toata lumea preocupați de protejarea mediului ambiant.

Legături întărite de Familia Regală a României

Aceasta este prima vizita în România a Altețelor Lor Serenissime Principele Alexander von Liechtenstein și a fiicei sale, Principesa Theodora. Casa Princiară de Liechtenstein devine tot mai legată de România. În primăvara acestui an, Principele Hans Adam al II-lea, Suveranul Principatului de Liechtenstein, a primit titlurile de Profesor Honoris Causa și de Membru de Onoare al Senatului Universității „Babeș-Bolyai“.

Ceremonia a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Deși Casa Princiară de Liechtenstein conduce unul dintre cele mai mici state din lume, Familia Princiară este una dintre cele mai bogate, grație afacerilor din domenii cum ar fi cel bancar. Liechtensteinul este unul dintre cele mai democratice state din lume, după reformele constituționale promovate de Alteța Sa Serenissimă Hans-Adam al II-lea. Grație legăturilor cu Casa Regală a României, Familia Princiară de Liechtenstein dorește să se implice în susținerea proiectelor de valoare din România. Principele Alexander von Liechtenstein este nepotul de frate al actualului suveran al micului principat germanofon.   

Cele mai citite

Schimbare în Guvern. Sunt discuții privind reorganizarea ministerelor. Se rupe Coaliția?

Guvernul discută luni o variantă privind reorganizarea ministerelor, ceea ce înseamnă că multe dintre portofolii vor dispărea. Potrivit surselor noastre ar putea fi vorba...

Ministrul rus de Externe și-a anulat brusc prezența la Forumul de la Doha, unde se discuta situația din Orientul Mijlociu. Lavrov a trimis un...

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și-a anulat brusc participarea la Forumul de la Doha (Qatar), în ciuda faptului că era așteptat acolo...
00:00:35

VIDEO. Haosl la Veneția. Protestatarii au folosit un colorant pentru a înverzi Marele Canal

Sâmbătă, 9 decembrie, ecologiștii italieni au folosit un colorant pentru a înverzi Marele Canal din Veneția, în semn de protest față de ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă