17.8 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialPremierul Victor Ponta va merge în judeţul Galaţi

Premierul Victor Ponta va merge în judeţul Galaţi

Premierul Victor Ponta va merge, vineri, în judeţul Galaţi, unde mai multe comune au fost afectate de inundaţii, nouă persoane pierzându-şi viaţa, susţin surse guvernamentale pentru Mediafax. Premierul va ajunge în jurul orei 14.30, la Prefectura Galaţi.

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi, în timp ce peste 700 de case din 17 localităţi din judeţ au fost inundate, iar 519 persoane au fost evacuate din calea apelor.

Joi noapte, alte 400 de persoane din judeţul Galaţi au fost evacuate din locuinţe în urma unei noi viituri.

Potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor, 16 comune şi mai multe sate au fost afectate de ploile puternice din ultimele două zile, pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Tecuci.

De asemenea, vineri dimineaţă, localnicii din patru comune din judeţul Galaţi au fost evacuaţi întrucât este aşteptată o nouă viitură, după ce un iaz s-a revărsat din cauza ploilor puternice din ultimele ore.

Premierul Victor Ponta a convocat, joi, la Palatul Victoria, comandamentul pentru situaţii de urgenţă, după inundaţiile din Galaţi, în timp ce miniştrii Gabriel Oprea şi Dan Nica au mers în zonele inundate.

Cele mai citite

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Asigurările locuințelor, la un nivel minim în județele Galați și Vaslui, grav afectate de inundații devastatoare

Județele Galați și Vaslui au fost grav afectate de inundații în ultimele zile, ceea ce a dus la evacuarea a peste 300 de persoane...

Portugalia: Trei pompieri au murit într-un incendiu care a mistuit o pădure

În Portugalia, trei pompieri și-au pierdut viața din cauza unui incendiu care a răvășit o pădure din partea de nord a țării. De câteva...
Ultima oră
Pe aceeași temă