32.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialPremierul turc cere Rusiei, Chinei şi Iranului să-şi schimbe atitudinea în cazul...

Premierul turc cere Rusiei, Chinei şi Iranului să-şi schimbe atitudinea în cazul Siriei

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel duminică, fără menajamente, la Rusia, China şi la Iran să pună capăt sprijinului lor pentru regimul sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, prevenindu-le că „istoria nu va ierta” o astfel de atitudine, transmite AFP, citată de Mediafax.

„Ne adresăm Rusiei, Chinei şi Iranului. Vă rugăm să vă regândiţi actuala atitudine. Istoria nu-i va ierta pe cei care s-au aflat de partea regimurilor brutale”, a afirmat Erdogan în timpul congresului Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AK), pe care îl conduce.

Rusia, aliată tradiţională a Damascului, a blocat până acum, cu ajutorul Chinei, în Consiliul de Securitate al ONU, orice rezoluţie care deschidea calea unor măsuri constrângătoare pentru regimul sirian.

Iranul este principalul aliat regional al Damascului şi este acuzat de mai multe ţări occidentale şi arabe că furnizează ajutor militar regimului lui Bashar al-Assad.

Generalul iranian Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), a afirmat la 16 septembrie că membri ai Pasdaran au fost în Siria şi în Liban în calitate de „consilieri” şi că nu a fost vorba de o prezenţă militară.

Ministerul iranian al Afacerilor Externe a dezminţit aceste declaraţii, afirmând că au fost scoase din context de către presă.

Turcia s-a plasat de partea rebelilor sirieni şi a cerut plecarea preşedintelui Bashar al-Assad. Aceasta găzduieşte pe teritoriul său circa 91.000 de refugiaţi sirieni, a afirmat duminică Erdogan.

Citeşte şi:

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales lider al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă