Cu tristete si umor despre maturizare
Albastruinchisaproapenegru (AzulOscuroCasiNegro)
Productia: Spania, 2006
Regia: Daniel Sánchez Arévalo
In distributie: Quim Gutiérrez, Marta Etura, Antonio de la Torre, Héctor Colomé
Distribuit de Independenta Film
Imaginati-va un pusti pe care, exact in momentul culminant al revoltei adolescentine, o cat se poate de cruda farsa a destinului il face sa renunte exact la ceea ce crezuse ca si-ar fi dorit. Imaginati-va apoi acelasi baiat, sapte ani mai tarziu – deja un tanar frumos, dar la fel de departe de independenta mult visata. Jorge, baiatul pomenit aici, jucat cu aplomb si naturalete de frumosul si mult-premiatul Quim Gutiérrez, isi petrece zilele ingrijindu-si tatal (Héctor Colomé) devenit semiincapabil in urma unui atac cerebral. Totodata, in locul oricaror ambitii va fi avut, i-a preluat si slujba de portar si om de serviciu al blocului in care locuiesc. Pe undeva exista si o prietena/iubita din copilarie, pe cale sa se intoarca de la studii din strainatate. Plus un frate mai mare aflat la inchisoare si care ii cere o favoare cel putin neobisnuita – sa-i lase iubita insarcinata. Adaugati la frustrarile si haosul usor de imaginat intr-un asemenea context si un bun prieten care, o data ce isi vede tatal implicat in niscaiva activitati nu tocmai protocolare cu un alt barbat, incepe sa-si puna intrebari tot mai serioase. Intai cu privire la familia sa, apoi si – mai ales – la propria orientare sexuala. Suntem, pe scurt, in plina degringolada a celulei de baza a societatii. si totul e tratat cu mana sigura, empatie si nu putin umor negru de spaniolul Daniel Sánchez Arévalo, aflat aici la debutul in lungmetraj dupa o serie de short-uri, care au facut turul festivalurilor de unde s-au intors cu nenumarate premii. Ca, de altfel, si acest AzulOscuroCasiNegro/ Albastruinchisaproapenegru – castigator, intre altele, al Label Europa Cinemas la Venetia 2006 si al trei premii Goya: pentru regizor debutant, actor si actor secundar. Dar si a unei binemeritate mentiuni a juriului la ultimul TIFF clujean. Dincolo insa, de aceste credite care l-ar putea face atragator in ochii snobilor, filmul lui Sánchez Arévalo, in care nu putini au vazut ecouri almodóvariene, e o poveste cat se poate de prietenoasa cu orice fel de public. Atat timp, desigur, cat respectiva audienta nu e deranjata de o productie vorbita in alta limba decat ubicua engleza si nepopulata de starurile zilei. Iata o productie accesibila si amuzanta, fara a fi vreun moment simplista ori stupida. Pentru ca personajele acestei istorii de familie, care isi ascund in spatele unei aparen-te lejeritati dilemele personale si morale, sunt oameni obisnuiti, cu probleme, furii, nelinisti si neimpliniri pe care le poti intelege si la care nu e greu sa rezonezi. Fapt valabil pentru protagonistul Jorge si ciudatele situatii in care strania rugaminte a fratelui mai mare il plaseaza.
Dar si pentru insusi acest frate care, chinuit
de gandul ca timpul petrecut departe de fata iubita
o va indeparta de el, se pune singur intr-o postura imposibila. Ori pentru fata prinsa intre cei doi sau acel prieten care nu mai stie daca sa urasca minciuna in care a trait familia lui atat timp sau sa incerce sa inteleaga ceva. Toti se trezesc fortati sa isi infrunte spaime si probleme pe care s-au straduit prea mult timp sa le evite. si toti ajung
sa realizeze, intr-o masura, ce isi doreau de fapt. Pe scurt, Albastruinchis aproapenegru – titlu venit probabil de la tonurile mai curand inchise, privilegiate de imagine – e un film frumos, care are ceva
de spus oricui e dispus sa-i dea o sansa. si, lucru mai rar printre realizarile cu bogate palmaresuri festivaliere, placut. Plus ca semnaleaza un regizor de urmarit
in continuare.
