Corpului de control al ministrului delegat pentru energie a deescoperit un un prejudiciu de peste 7 milioane de euro la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN), iar documentul a fost trimis Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi demarate procedurile ce se impun, arată un comunicat al ministerului de resort.
"Ceea ce s-a întâmplat la RAAN, de-a lungul timpului, depăşeşte orice imaginație. Am speranța ca DNA să înceapă o analiză a datelor pe care le-a transmis astăzi (luni – n.r). Creşterea performanței companiilor de stat şi stoparea furturilor din aceste companii rămâne o prioritate pentru mine în lunile care urmează", a declarat Răzvan Nicolescu, în comunicatul Departamentului pentru Energie.
Potrivit acestuia, Corpul de control va verfica și activitatea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare cu privire la contractele acordate pentu de cărbune energetic în perioada 2009-2013.
Potrivit Mediafax, RAAN produce apă grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavodă şi energie termică şi electrică pentru uzul propriu şi pentru consumatorii din oraşul Drobeta Turnu-Severin.
Regia a intrat în insolvenţă în 2013, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei. Anul trecut, RAAN a avut o cifră de afaceri de 400 milioane lei.