8.3 C
București
vineri, 5 decembrie 2025
AcasăSpecialPregătiţi-vă casa pentru iarnă!

Pregătiţi-vă casa pentru iarnă!

Cum iarna deja este la uşă şi o dată cu ea şi sărbătorile de sezon, amenajarea şi pregătirea locuinţei în acest sens devine o problemă tot mai pregnantă. Chiar dacă multe dintre lucruri au fost deja făcute, amintim celor care încă nu au avut timp câteva dintre cele care nu trebuie omise în nici un chip.

Aşa cum spune vorba din popor că „iarna-i bine să-ţi faci car, şi vara sanie”, tot aşa trebuie să gândim şi despre pregătirile pentru iarnă ale casei. În plus, avem la dispoziţie o serie de obiceiuri moştenite din generaţie în generaţie, de care poate că nu ar strica să ţinem seama.

Mai multe detalii în revista Casa Mea, numărul din decembrie.

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Rayo Vallecano a evitat rușinea în Cupa Spaniei cu Andrei Rațiu pe teren! Românul a contribuit la revenirea spectaculoasă a echipei

Introducerea lui Rațiu în repriza secundă a schimbat dinamica jocului, iar Rayo s-a impus în prelungiri cu 2-1 în fața divizionarei a patra Real...

Tradițiile dedicate Sfântului Nicolae, sărbătorite în întreaga lume

Sfântul Nicolae rămâne una dintre cele mai iubite figuri ale iernii, venerat în zeci de țări și celebrat prin tradiții care diferă de la...

Victorie uriașă pentru U-BT Cluj-Napoca la Salonic! Urmează derby-ul cu Partizan Belgrad

Campioana României a învins-o pe Aris Salonic, scor 98-88, după o repriză secundă de excepție și un meci controlat impecabil de Mitch Creek și...
Ultima oră
Pe aceeași temă