Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, consideră că judecătorii trebuie să pronunţe sancţiuni severe, prin decizii descurajante în cazurile de crimă organizată şi corupţie, pentru a proteja drepturile cetăţenilor, avutul lor, siguranţa publică şi patrimoniul statului, potrivit Mediafax.
Ministrul Cătălin Predoiu a participat, joi, alături de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, şi de membri ai CSM, la întâlnirea preşedinţilor Curţilor de Apel.
Cei prezenţi la întâlnirea de la CSM au convenit asupra necesităţii efectuării unei analize clare şi obiective, pe baza datelor reale furnizate de curţi şi a concluziilor studiilor de impact, a situaţiei actuale a resurselor umane din sistem. În funcţie de rezultatele acestei analize vor fi luate măsuri de redistribuire şi suplimentare a schemelor de personal, se arată într-un comunicat de vineri al Ministerului Justiţiei.
„Am expus reprezentaţilor CSM şi preşedinţilor de curţi de apel viziunea Ministerului Justiţiei asupra unor probleme esenţiale ale sistemului judiciar, cum ar fi schemele de personal, disciplina, integritatea, Codurile, combaterea infracţionalităţii, administrarea bugetului, personalul de specialitate şi, pe un plan mai general, rolul şi misiunea puterii judecătoreşti în stat”, a spus ministrul Justiţiei, citat în comunicat.
În opinia ministrului, prima operaţiune necesară în cazul schemelor de personal este stabilirea de către CSM a necesarului de resurse umane din sistem, apoi echilibrarea repartizării acestora în sistem prin redistribuirea pe orizontală.
„Succesul acestor operaţiuni depinde de acurateţea datelor furnizate de curţile de apel, deci de corectitudinea raportărilor volumului de dosare, precum şi de eliminarea statisticilor distorsionate de înregistrările neregulamentare ale unor dosare asociate. Un factor pozitiv ar fi eliminarea prezentei forme a Programului Volumului Optim de Activitate, gândit şi impus de vechea conducere a CSM, care a condus la deprecierea calităţii actului de justiţie, prelungirea termenelor, creşterea procentului de casări şi scăderea indicelui de operativitate”, a adăugat ministrul Predoiu.
În paralel, Ministerul Justiţiei se va ocupa să finalizeze, împreună cu consultanţii săi independenţi, Studiile de impact privind noile Coduri. Pe aceste baze, după redistribuirea pe orizontală a resurselor umane, se poate trece la gândirea raţională a schemelor de personal. Acest demers trebuie finalizat până la aplicarea noilor Coduri.
Ministrul a subliniat că preşedinţii Curţilor de Apel nu trebuie să se focalizeze exclusiv pe schemele de personal, probleme precum disciplina jurisdicţională şi profesională, integritatea şi combaterea corupţiei fiind obiective permanente ale oricărui şef de instanţă.
Predoiu consideră că judecătorii trebuie să pronunţe sancţiuni severe, prin decizii descurajante în cazurile de crimă organizată şi corupţie, pentru a proteja drepturile cetăţenilor, avutul lor, siguranţa publică şi patrimoniul statului.
„Dorim să acordăm responsabilităţi şi puteri mai largi preşedinţilor de curţi de apel, pentru ca ei să aibă pârghiile necesare pentru impunerea disciplinei în curţi. S-a ajuns prea departe cu unele fenomene negative şi preşedinţii curţilor trebuie să-şi facă ordine în propria ogradă. Ei îşi cunosc colegii şi instanţele, ei trebuie să pună lucrurile la punct. CSM e prea departe la centru şi, prin natura componenţei sale, prea eterogen în abordări şi interese ca să poată face acest lucru singur, iar MJ nu are, şi nu trebuie să aibă, atribuţii de disciplină jurisdicţională sau profesională. CSM şi MJ pot furniza mijloace, pârghii şi concepţii instituţionale, dar schimbarea de la «firul ierbii» sistemului este în mâna preşedinţilor de curţi. La rândul ei, autonomizarea Inspecţiei Judiciare, preconizată prin proiectul legii răspunderii disciplinare, va contribui la această ordonare”, a subliniat Predoiu.
Ministerul Justiţiei va conduce procesul de reformă a personalului de specialitate, după adoptarea proiectului de lege privind personalul de specialitate din instanţe şi parchete.
În locul acţiunii unilaterale a CSM, sau bilateral CSM – MJ, Predoiu propune instituirea unui triunghi instituţional CSM – MJ – preşedinţi de curţi de apel, prin care „să strângă şuruburile unui sistemprea lax” în acest moment, sub aspectul disciplinei profesionale şi jurisdicţionale.
Ministrul Justiţiei a subliniat că „nu mai este timp de pierdut cu declaraţii şi angajamente”, ci trebuie acţionat acum pentru „disciplinarea şi profesionalizarea unui sistem cheie pentru funcţionarea întregii societăţi şi păstrarea ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului”.