4.1 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSpecialPrecipitaţii abundente, în martie şi aprilie. Prognoza meteo până în luna mai

Precipitaţii abundente, în martie şi aprilie. Prognoza meteo până în luna mai

Lunile martie şi aprilie se caracterizează prin precipitaţii abundente, însă valorile temperaturile sunt apropiate de mediile multianuale, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Martie. Valorile temperaturii aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, exceptând regiunile sud-estice precum şi, local, cele sudice şi vestice, unde se vor situa peste normalul perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând sud-estul, unde se vor încadra în normele climatologice.

Aprilie. Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sudice, local, se vor situa sub aceste medii.

Cantitatile lunare de precipitaţii vor fi în general excedentare, exceptând arii restrânse din sud şi est, unde vor fi apropiate de mediile multianuale.

Mai. Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în vestul şi sud-estul ţării şi se vor situa, în general, sub aceste medii în restul teritoriului

Cantitatile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării.  

 

Cele mai citite

Exit-poll alegeri parlamentare: PSD 26%, AUR 20%, PNL 15%, USR 14%, SOS 7%

Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne garantul democrației în România și a refuzat să mai facă vreo declarație, până la încheierea numărării...

1 Decembrie: Ziua în care sufletul românesc s-a unit sub un singur steag

Alba Iulia, 1918 a reprezentat puntea dintre visul Unirii și mândria națională La 1 Decembrie, în fiecare an, românii din țară și din întreaga lume...

Marcel Ciolacu: Românii au de ales astăzi între stabilitate și haos

Președintele demisionar al PSD a spus că a ales ca România să fie în continuare în spațiul Schengen, în UE și în NATO  Premierul Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă