24.3 C
București
vineri, 13 iunie 2025
AcasăSpecialPrea tarziu pentru adevar?

Prea tarziu pentru adevar?

AFDPR, ca asociatie civica independenta, a inteles sa fie, de-a lungul zbuciumatei noastre tranzitii, o instanta morala ce a luat o atitudine ferma ori de cate ori a considerat necesar, fara sa tina seama de culoarea politica a guvernantilor.
Raportarea la adevar, la memorie, la valorile democratiei, la principii ferme care nu pot fi negociate sau "uitate" in functie de simpatii sau antipatii personale a fost si ramane dimensiunea esentiala a AFDPR, care ne-a adus credibilitate si respect.
Nu ne-a fost usor pentru ca, de-a lungul anilor, cele mai vehemente reactii au venit si din partea celor pe care i-am ajutat sa ajunga la putere, acordandu-le sprijin si incredere (impreuna cu A.C.). Cand am considerat insa ca se departeaza, tradeaza sau neglijeaza obiectivele si promisiunile din programul cu care s-au prezentat in fata oamenilor, nu am ezitat sa le-o spunem public, cu obiectivitate si fermitate. Consecventa si impartialitatea sunt insa valori rare in societatea romaneasca, mai ales pe scena politica si in mare parte in mass-media.
Toate aceste consideratii mi-au fost "inspirate" de un articol publicat recent, in ziarul Romania libera, de dna Sabina Fati.
Nu ma indoiesc de buna sa credinta, ii apreciez articolele si tocmai de aceea m-am decis sa scriu aceste randuri. Confuzia si climatul viciat in care evoluam pot sa ne influenteze si sa ne deruteze. E nevoie de un efort suplimentar pentru a nu ceda situatiilor conjuncturale si a ne pastra pe linia dreapta a principiilor pe care le-am aparat impreuna, de-a lungul ultimilor ani. Altfel riscam sa servim, fara voia noastra, interesele celor care nu obosesc sa sustina ingroparea trecutului, a memoriei, stergerea granitelor dintre victime si calai, dintre impostura si valoare.
Ceea ce ne-a socat pe multi dintre noi de la bun inceput in articolul dnei S.F. a fost premisa de la care porneste: punerea semnului de egalitate intre dosarul de cadre, rebotezat "mapa profesionala", si dosarul de securitate.

Nu e cazul sa explic dnei F. diferenta esentiala dintre cele doua instrumente ale regimului comunist. si nici nu vreau sa se inteleaga ca as apara-o pe Norica Nicolai, ori sa-l scuz pe presedintele Basescu pentru folosirea acestui tip de dosare. Tin numai sa subliniez faptul ca dosare de cadre aveau toti salariatii. Acestea insa nu probeaza nici delatiunea, nici turnatoria infama (care de atatea ori au distrus vieti si au incarcerat oameni) si nici colaborarea cu regimul. Ele dau seama doar de gandirea politrucilor, de mentalitatea activistilor si, nu in ultimul rand, a "cadristilor", tradusa in asa-zisele evaluari de cadre ale activitatii profesionale.
Dna Fati mai stie ca, in sfarsit, prin interventia presedintelui Basescu, CNSAS a intrat de un an de zile in posesia majoritatii dosarelor de securitate care asteapta sa fie cercetate, chiar si asa "periate" cum sunt.
Radicalismul de tipul "ori tot, ori nimic", daca n-am facut-o atunci in 1990, nu-si mai are rost acum, ca si alternativa "de-a pune totul sub cheie pentru uzul viitorilor istorici" convine de minune adversarilor de ieri si de azi ai deconspirarii Securitatii si, implicit, ai CNSAS.

Niciodata nu vom afla tot adevarul, asa cum niciodata nu vor fi prinsi toti hotii, toti criminalii, toti raufacatorii. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa paralizam in nefacere sau sa livram viitorului sarcina de a lamuri mecanismele ororii si crimei pe care se baza activitatea fostei Securitati. "In absenta unei lustratii facute la vreme, dosarele de toate felurile intocmite de oamenii vechiului regim raman instrumente in luptele politice sau in operatiunile de santaj ale celor influenti", spune reputata ziarista de la Romania libera.
Perfect adevarat, dar dna Fati stie bine ca inca din anii ‘90 a existat acel punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara, iar eu am incercat sa promovez la pachet lustratia si legea deconspirarii dosarelor Securitatii. Cati m-au sustinut in mod real in Parlament sau pe scena politica? Cu chiu, cu vai, am reusit sa obtinem abia in anul 1999, in varianta mutilata, Legea deconspirarii dosarelor Securitatii (L 187), in baza careia s-a infiintat CNSAS. Dupa care au mai trecut alti ani pana ce "Serviciile" au predat cea mai mare parte a dosarelor.
si condamnarea comunismului trebuia facuta imediat dupa Revolutie. Presedintele Traian Basescu a recuperat, in sfarsit, aceasta mare restanta a tranzitiei. Pentru ca era prea tarziu trebuia sa nu o faca? Dupa cum si "Raportul condamnarii crimelor comunismului", care, de asemenea, apare cu mare intarziere si le-a creat unora dintre noi unele nemultumiri, sa-l aruncam pentru asta la cos?!
Eu cred ca datoria noastra este sa continuam lupta, sa fim consecventi, sa aparam principiile si sa ne pastram convingerile.
O societate cladita pe minciuna, pe false mituri si nonvalori, pe grupuri de interese nu va rezista. Aflarea adevarului nu e o chestiune emotionala, ci un efort lucid si continuu (adesea dureros), de intelegere, de acceptare, de marturisiri si iertari. Sigur ca ar fi fost mai bine sa facem curatenie generala imediat dupa ‘89, "sa separam graul de neghina" – asa cum spuneam atunci. si tot sigur era drept si necesar pentru refacerea si salvarea ideii de justitie sa existe un proces al celor vinovati de crime si faradelegi.
Emanciparea democratica a societatii romanesti a fost si este inca lenta, marcata de convulsii si franata permanent de o clasa politica eterogena, in care  s-au lansat multi vinovati. Complicitatile bazate pe "afaceri prospere" (dar niciodata corecte) si pe santaj ale grupurilor de interese, in care majoritatea o detin fostii securisti sau activisti de partid, functioneaza si astazi mai bine ca oricand. Daca vom ceda, daca Ion Iliescu, prin discipolii si finii sai de botez sau cununie, va continua sa-si impuna strategiile, iar oamenii de buna-credinta atasati democratiei vor depune armele din dezgust, blazare si naduf – inseamna ca, intr-adevar, e prea tarziu. Nu numai pentru lustratie, nu numai pentru deconspirarea Securitatii, ci si pentru adevar. si, in primul rand, pentru Romania!
Cel putin asa gandim eu si acei ultimi supravietuitori ai temnitelor si lagarelor de exterminare comuniste, pe care-i reprezint.
In acest context, AFDPR denunta opiniei publice faptul ca acea comisie pentru aplicarea O.U.G. nr. 214/1999 isi permite sa reia intocmai incadrarile din sentintele tribunalelor militare comuniste, considerandu-i pe adevaratii eroi ai luptei impotriva comunismului cu arma in mana drept teroristi. Presedinta acestei comisii a justificat acest lucru, temandu-se ca nu cumva peste 20-30 de ani sa se schimbe orientarea politica si sa fie trimisa in judecata. Un alt eveniment care demonstreaza cele ce am sustinut mai inainte este atitudinea condamnabila si departe de a fi neutra a Avocatului Poporului care in concluziile privind cazul Voiculescu judecat ieri la Curtea Constitutionala sa se exprime astfel: Curtea Constitutionala are datoria sa elimine acest venin neconstitutional din legislatia romaneasca. Daca aceasta este convingerea domniei sale, de ce a facut acest lucru in cazul Voiculescu, si nu referindu-se la Legea 187, tinand seama ca este de mai multi ani Avocatul Poporului. Oricum, unii dintre membrii Curtii Constitutionale se afla in conflict deschis de interese fata de CNSAS si-n plus nu stiu cat de drept si de moral este ca institutia noastra care trebuie conform legilor sa verifice magistratii (inclusiv pe cei amintiti) sa fie judecata tocmai de acestia.

Ticu Dumitrescu este presedintele AFDPR

Cele mai citite

ANM avertizează: urmează o perioadă secetoasă până la mijlocul lunii iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis pregnoza meteo până la jumătatea lunii iunie, cu temperaturi ridicate și lipsa ploilor în toată țara. Administrația Națională...

România, în alertă financiară: Datoria externă depășește 209 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent urcă la 10 miliarde

Într-un raport publicat vineri, Banca Națională a României avertizează asupra deteriorării poziției externe a țării, în urma creșterilor accelerate ale datoriei și dezechilibrelor comerciale. Potrivit...

ANM avertizează: urmează o perioadă secetoasă până la mijlocul lunii iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis pregnoza meteo până la jumătatea lunii iunie, cu temperaturi ridicate și lipsa ploilor în toată țara. Administrația Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă