Una dintre victimele atacului sinucigaş din oraşul bulgar Burgas, Kochava Shriki, în vârstă de 42 de ani, tocmai aflase că este însărcinată, după mai multe încercări nereuşite, relateaza Mediafax.
Shriki şi soţul ei, Yitzhak, se aflau printre cei 154 de israelieni plecaţi în vacanţă în Bulgaria cu agenţia de turism israeliană Kavei Hofsha, care le-a furnizat şi autocarele ce urma să îi transporte la hotel.
Înainte de a se îmbarca spre Bulgaria, miercuri, ea a primit un telefon de la medicul său în care acesta o anunţat că, după multe încercări nereuşite, a rămas însărcinată, relatează Jerusalem Post.
Joi însă, Yitzhak s-a întors în Israel fără soţia sa. El se află printre cele 33 de persoane rănite în atacul de la Burgas.
Sora victimei, Morad, a declarat că are alte două rude plecate din ţară, în România şi Spania, şi care au decis să se întoarcă în Israel după ce au aflat ultimele informaţii. Ea a afirmat, de asemenea, că Yitzhak i-a povestit ce s-a întâmplat în momentul atacului. El susţine că suflul exploziei l-a făcut să îşi piardă cunoştinţa, iar când şi-a revenit a început să îşi caute soţia. Toţi l-au asigurat că aceasta este în viaţă, dar că pur şi simplu nu ştiu unde este. El a crezut de mai multe ori că a găsit-o, dar doar pentru a-şi da seama că speranţele sale erau zadarnice.
În cele din urmă, familia soţiei sale a aflat de la autorităţile israeliene că aceasta se află printre victime.