Cand convoiul de calesti al Caterinei a II-a trecea prin satele-fantoma in care ministrul si amantul ei Potemkin pusesera sa se construiasca fatade frumoase ce ascundeau saracia s-a intamplat ca alaiul imparatesc sa striveasca si vreo cativa din mujicii care ii iesisera in cale. Asa a fost perceput si incidentul petrecut in Bucuresti, in urma cu cateva zile, cand o tanara a murit calcata de o masina, fara ca politistii sa intervina, intrucat trebuiau sa dirijeze un convoi oficial, ca o repetitie a sosirii alaiurilor delegatiilor straine la reuniunea la varf a NATO. Tot asa, cautand sa faca fatada cat mai frumoasa, autoritatile au trimis hingherii sa caute sa anihileze daca nu toti maidanezii, atunci macar pe cei mai centrali, care riscau, la randul lor, sa poceasca frumusetea tapitata cu reclame a traseului oficial. Nu numai atat, dar autoritatile au cautat sa-i descurajeze si pe eventualii protestatari, anti-NATO sau
antiamericani, care au facut intotdeauna parte din folclorul acestor intalniri "la varf".
Din pacate pentru organizatori, nu potestatarii americanofobi au stricat atmosfera demararii summitului, ci moartea acelei fete, abandonate pe caldaram, in vreme ce politia dirija traficul oficial, incident care a fost relatat pe larg in presa romana, devenita brusc antiguvernamentala, indiferent de orientarea sa. Toate acestea pun in lumina o schimbare in atitudinea presei romane si a opiniei publice: pe langa faptul ca isi detesta guvernul, ceea ce au facut intotdeauna, in mod traditional, romanii au inceput acum sa fie din ce in ce mai mult anti-NATO si, incetul cu incetul, antiamericani.
Ma rog, lucrul are o logica, cele doua aversiuni crescande sunt legate, in masura in care NATO este o organizatie care nu functioneaza decat datorita Statelor Unite. In anii trecuti, romanii erau mandri ca tara lor a intrat in NATO, iar Guvernul a mizat masiv pe asta atunci cand s-a oferit sa gazduiasca Summitul NATO de anul acesta. Prestigiul era multiplu si oferea chiar si avantajul de a da in sfarsit o utilitate si o vizibilitate internationala monstruosului palat al lui
Ceausescu (pe care la inceputul anilor ’90 unii politicieni romani il vedeau ca fiind foarte nimerit pentru un sediu permanent al NATO). Iata insa ca mandria si bucuria s-au risipit, o data cu blocarea circulatiei si interzicerea vanzarii de alcool pe durata summitului. Apoi, costul gazduirii evenimentului (peste 25 de milioane de euro, pentru cel mai mare summit din istoria NATO) a aparut la fel de monstruos ca si palatul (a doua cladire ca marime din lume, dupa Pentagon, si iata ca acum vine Pentagonul aici). Dar schimbarea in atitudine a romanilor fata de NATO si, implicit, fata de Statele Unite nu vine dintr-o tendinta antimilitarista. Pur si simplu, formulandu-si in cap cele 25 de milioane irosite, romanii si-au dat seama ca au inceput definitiv sa calculeze in euro, iar nu in dolari, cum erau obisnuiti. Dolarul s-a prabusit, or, o mare putere pe care o admiri nu poate sa-si lase moneda sa se degradeze in felul asta. Si atunci un intreg circ politico-mediatic nu mai poate sa ascunda apusul unui mit.
