2.3 C
București
duminică, 5 decembrie 2021
AcasăSpecialPostacii, dovada vie că politicienii ne consideră nişte proşti

Postacii, dovada vie că politicienii ne consideră nişte proşti

Fenomenul postacilor, redescoperit zilele acestea prin intermediul DNA, scoate la iveală în primul rând îngustimea la minte a unora dintre politicienii români, care preferă să irosească zeci sau poate chiar sute de mii de euro pe manipulări fără rezultat, în loc să-şi facă treaba pentru care au fost trimişi în Parlament sau în Guvern, singura campanie de imagine care funcţionează.

Postacii, a căror existenţă ne este confirmată încă o dată cu ajutorul procurorilor anticorupţie, sunt mărturia în carne şi oase că o parte consistentă a acestor parveniţi care au ajuns la putere prin mită, jocuri de culise şi minciună ne dispreţuiesc şi ne tratează pe toţi ca pe o amorfă masă de manevră ce poate fi păcălită cu 10.000 de euro pe lună.

Şi tot aceşti postaci plătiţi cu 50 de bani pentru opiniile contrafăcute plasate la finalul articolelor de pe site-urile publicaţiilor scrise ne dezvăluie ipocrizia şi reaua intenție a prea multora dintre cei care inundă zilnic ecranele televiziunilor de ştiri şi care, în ciuda titlului pompos de “analişti politici”, nu sunt decât tot nişte postaci, cu onorarii ceva mai mari.  

“Pe lângă lista de linkuri primesc şi o listă de mesaje. E simplu: intru pe link şi pun comentariul servit. Nu trebuie să îl copiez întocmai, mi se spune, ar da de bănuit. Pot fi creativ. Aşa că mă pun pe treabă. În prima zi e respins guvernul Croitoru, aşa că bombardez site-urile cu mesaje în care arăt că «Basescu e singurul vinovat pentru criză»”, “A doua zi, primesc instrucţiuni să promovez zvonul «Geoană şi motivele pentru care e surd faţă de Curtea Constituţională»”. Cele de mai sus reprezintă doar una dintre metodele prin care funcţionează o filieră de postaci, dezvăluită de jurnalistul Vlad Ursulean, în România liberă, încă din 2009. Reporterul intrase incognito în reţeaua de profil a PNL, dar toate partidele aveau de pe atunci astfel de “echipe de hăitaşi politici”, cum au fost numiţi în investigaţie.

Prezenţa postacilor e aşadar nu doar cunoscută de cel puţin şase ani, dar cred că nu există cititor de ziare care să nu fi fost enervat de mesajele agresive şi de multe ori agramate postate în favoarea unuia sau altuia dintre politicienii zilei, la finalul articolelor on line.

Eficienţa unor astfel de campanii, care, după cum reiese din datele obţinute de DNA, nici nu sunt ieftine, este egală cu zero. Crin Antonescu, candidat la preşedinţie la momentul când jurnalistul României libere s-a infiltrat în echipa sa de postaci, a ieşit pe locul al treilea în cursa pentru Cotroceni din 2009. Elena Udrea, despre care colaboratorii săi urmăriţi penal afirmă că plătea 10.000 de euro lunar pentru comentatori contrafăcuţi, a obţinut un scor lamentabil în campania pentru prezidenţiale din 2014. Singurul rezultat notabil, dacă poate fi considerat astfel, este acela că au alungat cititorii serioşi care chiar aveau ceva de spus pe marginea articolelor din cotidiene.  

Dacă, atunci când au apărut, postacii plătiţi au reuşit în unele cazuri să-i intimideze pe jurnalişti – un important editorialist de la un ziar central ajunsese, la începutul anilor 2000, să aibă dubii serioase cu privire la opiniile politice pe care le exprima din cauză că editorialele sale erau bombardate cu zeci de comentarii în care ideile îi erau contestate – acum, după atâţia ani în care s-a exagerat cu astfel de strategii de manipulare, aproape toată lumea a căpătat o anumită imunitate. Jurnaliştii au învăţat să-i identifice pe postaci, iar publicul să îi ignore.

Dar pentru că atât îi duce capul pe politicieni şi pe consilierii lor mai interesaţi să le mănânce banii (şeful postacilor Elenei Udrea încasa 3000 de euro lunar, după cum singur a recunoscut în interviurile televizate), partidele continuă să plătească sume importante în această direcţie.

Continuă pentru că aceşti golani care ne conduc nu ştiu să ne conducă decât prin manipulare.

Cei 25 de ani de democraţie care au trecut ne-au arătat, cu fiecare campanie electorală, că politicienii nu ne consideră decât o masă de manevră, prostimea, care poate fi ameţită uneori mai ieftin, cu un litru de ulei şi un kilogram de zahăr, alteori mai scump, cu promisiuni de salarii şi pensii mărite. Şi, evident, cu ajutorul postacilor, on line sau la tv.

După eşecul de la prezidenţiale din 2014, cel mai important lucru pe care l-au reţinut Victor Ponta şi PSD a fost acela că au pierdut cursa electorală pentru că nu au fost suficient de activi pe Facebook. Aşadar, nu pentru că premierul a plagiat, ne-a minţit în faţă şi a dispreţuit diaspora, ci pentru că Victor Ponta nu a fost suficient de activ pe Facebook. Asta deşi, în noiembrie  anul trecut, liderul PSD era singurul politician care oferea cadou – un tricou – pentru a obţine like-uri pe pagina sa oficială.

Din păcate, nu e singurul care gândeşte aşa. Chiar şi echipa lui Klaus Iohannis, altfel foarte şters în campania electorală de anul trecut, e convinsă că acesta a obţinut scaunul de la Cotroceni pentru că au lucrat ei bine pe reţelele sociale. Şi, după cum arată lucrurile, actualul preşedinte şi echipa lui încă trăiesc în euforia asta, că totul se poate acoperi cu câteva postări pe Facebook.

Desigur, politicienii nu greşesc până la capăt, vezi cazul fanilor îndoctrinaţi ai Antenei 3, dar experienţa ultimilor ani a arătat că totuşi există o masă critică de oameni care nu cedează chiar aşa uşor la manipulări. Tot PSD este formaţiunea care a simţit asta pe propria piele din 2004, de la înfrângerea neaşteptată a campionului cumpărării ziariştilor Adrian Năstase, încoace. 

Şi astfel ajungem la al treilea aspect pe care ni-l devăluie nou izbucnitul scandal al postacilor. Analiştii pe care-i vedem zilnic la televizor au mimat mirarea că există postaci plătiţi de partide.

Bogdan Chireac, un personaj foarte apropriat de Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, după cum au arătat stenograme DNA mai vechi, a înfierat la Antena 3 faptul că deputata arestată preventiv a folosit astfel de practici, ba mai mult, a lăsat să se înţeleagă că doar fostul PDL le aplica, celelalte partide fiind străine de fenomen. Iar, la B1, moderatoarea Sorina Matei a fost pusă în situaţia ingrată de a nega în direct că ar fi participat personal la coordonarea postacilor Elenei Udrea, o acuzaţie făcută chiar de şeful acestor postaci, Cristi Călugăru. “Chiar dumneavoastră dădeați indicații cum să se posteze și ce să se scrie. Spuneați cum să reacționăm pe internet. Ați fost la Elena Udrea și ne învățați ce să postăm. Vă prefaceți că nu știți cum e cu mecanismul? Erați în tabăra opusă Monicăi Macovei. Ne învățați cum să postăm pe internet și ce zicea Sebastian Lăzăroiu”, i-a spus Cristi Călugăru Sorinei Matei.

Iar toate acestea se întâmplă pentru că politicienii şi echipele lor de hăitaşi ne consideră în continuare doar nişte proşti.

Cele mai citite

Subvențiile pentru fermieri vor fi blocate dacă nu lucrează pământul

Subvențiile pentru fermieri vor fi blocate dacă aceștia nu lucrează pământul, a anunțat, duminică, ministrul Agriculturii. Adrian Chesnoiu, noul ministru, a declarat la postul de...

De ce se scumpește pâinea

De ce se scumpește pâinea este o întrebare pe care și-o pun tot mai mulți români. Întrebarea este justificată în condițiile în care România...

Guvernul analizează criza sanitară produsă de Omicron

Guvernul analizează criza sanitară produsă de tulpina Omicron, cea mai nouă formă a virusului Covid. Discuția se poartă într-o ședință de urgență a Executivului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă