15.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialPonta şi Antonescu îşi regizează partajul. Cine va lua grosul?

Ponta şi Antonescu îşi regizează partajul. Cine va lua grosul?

Marturisirea cu iz matrimonial a lui Crin Antonescu, facuta, evident, in sufrageria lui Felix, cum ca a sesizat „schimbari de ton si de poveste” la partenerul Ponta, a impulsionat partajul USL. Nu e inca grav, Antenele penduleaza deocamdata intre linsaj pe fata si scuipat pe la spate, tinute in friu de strategia in curs de elaborare. Totul e pe muchie de cutit si socotelile sint neclare: o putea iesi Crin presedinte fara sprijinul PSD, doar in tandem cu Johannis si sprijinul informal al PDL? Ponta zice ca nu. Antonescu si consilierii spun ca da, s-a mai intimplat de doua ori, deci istoria s-ar putea repeta. Sondajele, chiar si alea facute de casele Voiculescu, Gusa si Vintu, spun si ele ca nu. Nasol, dar se lucreaza puternic.

Stiu si liberalii, si pesedistii, si jurnalistii, si toate sursele benevole ca treaba e transata. Lipseste doar filmul cu Victoras zicind adio si facind din manuta; probabil ca deja se trag duble in studiourile lui Ghita pentru a evita acuzatia de plagiat. Se cauta asadar metoda care sa minimalizeze pagubele colaterale, treaba care va mai dura ceva. Din acest motiv, nici nu era nevoie de pretextul cu numirea procurorilor sefi, ministrul de justitie si supraimpozitarea bugetarilor asa-zis bogatani pentru ca penelistii sa treaca la planul B. Ala in care vor fi obligati sa se descurce singuri pentru a prinde pupitrul de la Cotroceni, pastrind insa cit mai mult timp posibil posturile, sinecurile, contractele si toate ciolanele si ciolanasele guvernarii. Nu-i simplu, dar miscarea nu e noua, a exersat-o chiar PSD pe cind era la putere cu PDL si facea opozitie la televizor. A tinut atunci, logic ar fi sa tina si acum. Cel putin asta arata preparativele PNL.

Se lucreaza simultan pe doua fronturi. Antena 3, cu aceeasi actori care pina deunazi pupau lacrimosi inaltul dos pontist, a trecut la coagularea electoratului antibasescu, folosind mijloacele specifice: popor indignat, simboluri ale luptei sfinte impotriva dictatorului scoase de la recuzita- senatoarea grevista Anghel, fostul locotenent Alexandru Gheorghe-, protestele de la Oltchim la care se striga „Iesi afara, javra ordinara” (acum e rindul lui Ponta, aviz pentru a mai incuraja astfel de manifestari), medicamentele pentru citostatice, nenorociri cit cuprinde. Titlurile sint pe masura „Sloganul Jos Basescu, aruncat la gunoi”, ” Voturile noastre, dispretuite”, ” Ce s-a schimbat sub guvernarea Ponta?”, cu impricinatul in fereastra declarind ca socialistii nu vor sa ramina incremeniti in acest proiect, ca altii…. Principalul cal de lupta e insa Justitia, subiect sensibil, bine exploatat vreme de 4 ani. Mesajele sint simple: procurorii lui Basescu au ajuns procurorii lui Ponta. Tradare, tradare, basescizare in toata regula! Robert Cazanciuc, propunerea pentru ministru al justitiei, este facut praf ( nu ca n-ar fi motive!) pe chestie ca e „omul serviciilor lui Basescu” si neam cu Ponta. Altfel spus: regimul Basescu continua cu Ponta la manivele. Strategia e transparenta rau de tot. Rezultatul e insa greu de estimat in momentul de fata, antibasismul nu e mort, o arata sondajele, mai ales daca electoratului i se explica, asa cum doar varanii stiu s-o faca, de ce scade nivelul de trai, cui se datoreaza scumpirile si dezastrul guvernarii.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Radiografia unei absențe: performanță fără profesioniști în imagistică

Echipamentele moderne sunt comori fără cheie, lăsate în cutii nedesfăcute Într-o epocă în care tehnologia medicală a evoluat rapid, România se confruntă cu o dilemă...

Ucis în bătaie de un subaltern după ce i-a refuzat criminalului să facă un schimb de tură

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu care îi era subaltern, pe...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă